Călătorii geodezice, oiconime din județul Sibiu  (VIII-10)

 

           (postarea precedentă)

 

           Oiconime din județul Sibiu, unde s-au stabilit cei mai mulți sași

 

            Moto: „Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” Fănuş Neagu în Întâmplări aiurea şi călătorii oranj

 

 

 

Șeica Mare, mai demult Șelca Mare, Seica-Mare (în dialectul săsesc Marktšielken, Martšelkn, în germană Marktschelken, Großschelken, Grossschelken, în maghiară Nagyselyk, Selyk, în latină Selk maior), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Anul primei atestări scrise este 1309 (Symon decanus de Selk). Numeroase descoperiri de aici se află la muzeul Brukhental, care tocmai a fost redat (din prostie s.n.) comunității germane, deși se numește „Național” (un fragment de sârmă de aur și un inel-spirală, 1876; un celt de bronz cu marginea îngroșată la exterior și decorat pe corp, datând la sfârșitul epocii bronzului descoperit în valea Pârâul Popii (Kaltbachtol)! Credem că numele este de origine germană, de la cuvântul vechi Schalk („servit”, „servant"). Numele istorice succesive au fost apropiate: Selk în 1308-1310, Seelig în 1318, Seel în 1337, Zelk în 1357, Schelken în 1365, SCHELM în 1412, Schelka mairos în 1415, Gross Schelken în 1503, Matschelk Martschelkn în 1541, N Sheikh în 1733, Gross Seiko în 1808, Marktschelken în 1854. În 1850, din cei 1333 locuitori, circa 600 erau români, 583 germani, 119 țigani și 18 maghiari; 586 erau luterani, 522 greco-catolici, 199 ortodocși și 12 calviniști. În 1910, din 1.664 locuitori, 846 erau români, 646 germani și 166 maghiari; 636 erau protestanți, 445 greco-catolici, 404 ortodocși, 95 protestanți, 29 romano-catolici, 15 mozaici (evrei) și 15 unitarieni. În 2002, din cei 3.480 locuitori, 3.280 erau români, 98 maghiari, 74 țigani și 28 germani; 3.179 erau ortodocși, 143 greco-catolici, 82 reformații și 30 evanghelici. În DEX nu există.

1979383677?profile=RESIZE_1024x1024Șeica Mare pe imagine satelitară


Șeica Mică (în germană Klein-Schelken, în maghiară Kisselyk) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima așezare datează din epoca bronzului, dar ea nu are nici o legătură cu așezarea din 1280 a sașilor, atestată în 1311 drept Salchelk, al cărui nume pare a fi de origine slavă, de la sol (cuvântul slav pentru sare). Are o interesantă biserică Evanghelică-Lutherană, din secolul al XV-lea. În 1856 a fost descoperit un mormânt de gepid; fibula și cerceii de aur găsiți aici sunt cele mai vechi urme ale gepizilor din Bazinul Carpatic. În 1333 a fost menționat ca Monte Fornacis. Potrivit unui document datând din 1414, avea deja o școală și a devenit târg în 1494. Castelul săsesc a fost construit în secolul al XV-lea. În 1530, în timpul războaielor turcești, satul a fost distrus. În 1661, Ali Pasha s-a întâlnit aici cu un parlament transilvănean, unde Mihály Apafi a depus jurământul. Populația localității a atins un maxim de 4.000 de locuitori în primul deceniu de după cel de-al doilea război mondial. După anii 1970, aproape 90% din populația vorbitoare de limbă germană a emigrat în Germania. În 1992, din 1.867 locuitori, 1.667 erau români, 155 germani, 57 țigani și 15 maghiari. În 2002, mai trăia în așezare aproape o treime din populația din anii 1950. În DEX nu există.

 1979383798?profile=RESIZE_1024x1024Șeica Mică cu Google Earth Pro

 1979383882?profile=RESIZE_1024x1024Biserica fortificată din Șeica Mică


Șelimbăr ( în germană Schellenberg – Muntele Stâncos, în maghiară Sellenberk) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima atestare documentară datează din anul 1323. Localitatea Șelimbăr a aparținut până în anul 1876 de Scaunul Sibiului, cea mai importantă unitate administrativă a sașilor transilvăneni. Numele este de origine germană. Este menționat prima dată în 1323, sub forma lui Schellenberg. După Lajos Kiss, ar însemna „ecou" și „munte", după Mircea Buza, prefixul Schellen e un nume de persoană. Variantele ulterioare de nume consemnate sunt: Schellenburch (1488), Schellemburg (1508), Selimberg (1605). A fost o așezare a sașilor. În 1529, a fost incendiat de către trupele din Țara Românească. Aici, pe câmpia dintre sat și Sibiu, numită Burgerwiesen, pe 28 octombrie 1599, a avut loc bătălia în care armata lui Mihai Viteazul, domn al Țării Românești, aliat cu secuii, a învins armata Transilvaniei condusă de Andrei Báthory. Câteva zile mai târziu, prințul fugar a fost ucis, iar Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia. György Rákóczi (stabilit la Sibiu) și trupele sale au incendiat satul în 1659-1660, apoi curuții în 1705 și 1707. În 1765, întregul sat a ars din nou, deși casele sale erau acum construite din piatră, acoperite cu țiglă. În 1850, din 643 locuitori, 457 erau germani, 96 țigani și 85 români; 457 erau evanghelici și 174 ortodocși.     În 1900, din 895 locuitori, 558 erau germani, 313 români și 24 maghiari; 550 erau evanghelici, 311 ortodocși, 17 romano-catolici și 14 reformați. În 2002, din 2.014 locuitori, 1919 erau români, 47 germani, 31 țigani și 16 maghiari; 1839 erau ortodocși, 29 luterani, 24 adventiști, 19 romano-catolici, 14 protestanți și 12 penticostali. În DEX nu există! Eventual comparație cu o explicație de DEX trbuie citită cu atenție - chelimbár sn vz CHIHLIMBÁR, (2) chihlimbare, s. n. 1. Rășină fosilă divers colorată (mai ales în nuanțe de galben), provenită din mai multe specii de pini și folosită la fabricarea unor obiecte de podoabă; ambră. 2. Obiect sau bucată de chihlimbar (1). [Var.: chihlibár, chilimbár s. n.] – Din tc. Kehlibar; sursa: DEX '09 (2009). Dar cine știe....

 

1979384015?profile=RESIZE_1024x1024Șelimbăr pe imagine satelitară


Șmig (în germană Schmiegen, în maghiară Somogyom) este un sat în comuna Alma din județul Sibiu. De la prima atestare, în 1317, satul Șmig este menționat în forma possesio Sumugun (1317), terra seu possesio Symyg (1325), Sumugy (1352), possesio Sumugyon (1389) Somog (1392), Somogu (1395), Somogyon (1587-1589 – în Adatok a dezsma fejedelemségkori adminisztráción jahóz – Date cu privire la administrarea dijmelor pe timpul principatului, Cluj, 1945), Smig (1733 – în conscriptia Klein), Somogyon (1760-1762 – în conscripția Buccow), Smiegen (1850 – în Statistica Transilvaniei din 1830 și 1850), Somogyom, Schmiegen, Smig (1854 - în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). Așezarea era numită de sași Schmiegen, probabil cu semnificația a șerpui, a îndoi, a mlădia, datorită văii care se îndoaie ca un șarpe printre șirurile de dealuri. Trebuie remarcat însă că primul proprietar cunoscut al moșiei Șmig menționat documentar, este nobilul Symon de Szalók, care deținea proprietăți și în comitatul Somogyi de pe teritoriul Regatului Ungariei, iar asemănarea dintre cele două denumiri (SomogyiSomogyom) nu poate să fie întâmplătoare. Este posibilă o apropiere toponimică între Somogyi și Somkút (Șmocuta Mare – Șomcuta Mică), de la mag. som = corn și kút = fântână. Cert este că sașii se stabilesc într-un număr destul de mare în zonă și formează în Șmig, Alma și Giacăș comunități catolice bine organizate, încadrate sistemului administrativ al Transilvaniei. Sașii din Șmig au construit în Evul mediu o biserică, azi monument istoric, a cărei vechime coboară dincolo de granițele secolului al XIV-lea. În 1910, din 1.002 locuitori, 621 erau  români, 321 maghiari, 60 germani. Din aceștia, 511 erau greco-catolici,161 romano-catolici, 137 calvinisti. În 2002, din cei 959 locuitori, 730 (76,1%) erau români, 219 (22,8%) maghiari, 8 (0,8%) germani și 2 (0,2%) țigani. În DEX nu există!

 

Șoala, mai demult Șalea (în dialectul săsesc Schuel, Šuel, în germană Schaal, Schael, Schalendorf – satul Shalen, Shaalendorf, în maghiară Sálya), este un sat în comuna Axente Sever din județul Sibiu. Numele provine de la numele german Schalendorf, respectiv satul Schalen, care poate fi un nume de persoană (Schale înseamnă „scoică”). Primul document în care apare satul este din 1359, confirmând că era în posesia familiei Gleichermassen. Apoi satul a fost menționat tot din 1359 într-un document ce detaliază disputa  cu satul vecin. În 1516 avea 49 de țărani, 10 „ferestre”, un învățător și un cioban. În 1694 un incendiu a distrus satul, care a fost scutit de o parte din taxe. Un alt incendiu a avut loc în 1834, scăpând de foc doar biserica și școala. Biserica în stil gotic fusese construită în anii 1400. În 1832 biserica a fost mărită.

1979386120?profile=originalSatul Șoala, specific german

 

Șomartin, mai demult Șomărtin, Șomortin (în dialectul săsesc Mirtesbärch, Mětesberχ, Miertesbarχ, în germană Martinsberg – muntele Martin, Märtelsberg, în maghiară Mártonhegy – Muntele Márton, Mártonhegye) este un sat în comuna Bruiu din județul Sibiu. În 1337 a fost menționat pentru prima dată ca Monte Martini. Prima mențiune a bisericii gotice din secolul al XIV-lea este din 1414. Numai un turn a rămas în clădirea demolată în 1861; construcția noii biserici a fost finalizată în 1863. În 1910 erau 1.239 locuitori, în majoritate germani, cu o minoritate semnificativă de români. Este clar că numele are ca origine denumirea germană. În DEX nu există.

 

Ștenea (în dialectul săsesc Blesch-Stenen, în germană Wallachisch-Stein - Steinul Valah, Stein, Stehne, în maghiară Isztina, Esztina) este un sat în comuna Șeica Mare din județul Sibiu. Se vede că numele vine de la numele german Stein, care probabil e nume de persoană, dar poate semnifica și țap sau halbă de bere! Numele a fost menționat pentru prima dată în 1392, ca Stine sau Stina. Alte variante de nume sunt: în 1394 Sthyno, v. Stinyo, în 1733 Stenya, în 1750  Stene, în 1805 Istria, în 1808 și 1851 Istria, Stinye, în 1888 Istria (Stein, Estina, Stena).  În 1910, din 623 de locuitori, 544 erau români, 76 țigani și 3 maghiari. Din ei, 523 erau greco-catolici și 96 ortodocși. În DEX nu există.

 

Șura Mare (în germană Großscheuern, în maghiară Nagycsür - Șura sau Hambarul Mare) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Satul a fost atestat prima oară drept Magnum Horreum (Marele Hambar) între 1332-1335,  devenind mai târziu maior villa Horrei (orașul mai mare al Hambarului). Satul Șura Mare era aproape necunoscut înainte de invazia turcilor din 1493. Scheune în germana veche se traduce în română prin „hambar”. În curtea sasului un loc aparte îl ocupa hambarul sau șura. Probabil că un sas gospodar și-a construit o șură mai mare! Șură, șuri, s. f. construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – din germ. dial. Schur. sursa: DEX '09 (2009).  Numele maghiar Nagycsűr apare pentru prima dată în 1445. Pe aici a trecut în 1600 Mihai Viteazul. În secolul al XVIII-lea, a fost devastat de mai multe ori de curuți. În ianuarie 1945, 223 de persoane au fost duse la muncă forțată în Uniunea Sovietică. În 1930 erau înregistrați 2.343 locuitori, din care 1.492 germani, 703 români, 138 țigani, 10 maghiari ș.a. Confesional, 1.489 erau luterani, 807 ortodocși, 31 greco-catolici ș.a. În 2002, în sat trăiau 3.102 români, 141 țigani și 50 sași. Biserica evanghelică (bazilica romană) a fost construită în 1238 și reconstruită în 1500 și în 1854. În DEX nu există.

1979386148?profile=RESIZE_1024x1024Șura Mare pe imagine satelitară

 

Șura Mică (în dialectul săsesc Klišeirn, Klišeern, în germană Kleinscheuern, în maghiară Kiscsűr, în latină Parvum Horeum) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Este o întemeiere a coloniștilor sași. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1323, sub denumirea de Parvum Horeum. În decursul secolelor satul a fost de mai multe ori pustiit de războaie și catastrofe. A suferit mai multe atacuri ale turcilor (1432, 1437/38 și 1493), a fost jefuit de trupele lui Mihai Viteazul în 1600 și de participanții la răscoala curuților, sub conducerea lui Francisc Rákóczi al II-lea, din 1706. În 1733 a fost victima unui incendiu de proporții, iar în 1977 a cutremurului, care a produs mari stricăciuni bisericii evanghelice luterane. În 1850 trăiau aici 824 germani, 244 români și 54 țigani. În 1930, din cei 1.633 locuitori, 1.236 erau germani, 274 români, 114 țigani ș.a. Confesional, 1.236 erau lutherani, 372 greco-catolici, 16 ortodoși și 9 romano-catolici. În 1992, din 1.558 locuitori, 1.449 erau români, 65 germani, 23 țigani și 16 maghiari. În DEX nu există.

1979388556?profile=RESIZE_1024x1024Șura Mică pe imagine satelitară


Tălmaciu (în dialectul săsesc Talmesch, în germană Talmesch, Tolmisch, Gross Talmatsch, în maghiară Nagy-Talmács, Nagytalmács, Talmács) este un oraș în județul Sibiu. Așezarea a fost menționată pentru prima dată în documente în 1265. A doua apariție într-un document este din 1318 ca Tholmach. Alte nume sunt  Tholmas în 1335, Talmacz în 1342, Talmucz în 1429, Talmysz în 1480, Thalmak în 1503, Nagy Talmács în 1854, apoi Gross-Talmatsch și Tălmaciu. Datorită apropierii de locul strategic Turnu Roșu, Tălmaciu a fost în mod repetat în centrul evenimentelor istorice și militare de-a lungul secolelor. Castelul Landskrone (în română Cetatea Tălmaciu; în Maghiară Talmácsváro), construit în Evul Mediu lângă Tălmaciu, a fost distrus de Matei Corvin în secolul al XV-lea, deoarece s-a dovedit a fi prea rezistent la atacurile turcești. Trupele rusești au luptat la Tălmaciu în 1849 împotriva armatei maghiare de honvezi condusă de József Bem.  Tălmaciu a fost, de asemenea, scena ostilităților în timpul primului război mondial. În 1989, a fost declarat oraș. Aici se pot vizita ruinele castelului, Biserica evanghelică din 1370 a (cu modificări masive în secolul al XIX-lea), Biserica Ortodoxă Română Sfântul Nicolae (construită în 1938-1941). În 1850, din 586 locuitori, 463 erau germani și 111 țigani; 459 erau evanghelici și 116 ortodocși. În 1910, din cei 1.284 locuitori, 760 erau germani, 224 români, 183 maghiari, 52 ruteni, 35 polonezi, 25 slovaci; 696 erau evanghelici, 229 romano-catolici, 150 ortodocși, 117 greco-catolici, 62 reformați și 29 unitarieni. În 2002, din 5.615 locuitori, 5.394 erau români, 103 țigani, 76 germani și 32 maghiari; 5.297 erau ortodocși, 62 lutherani, 49 evanghelici și 31 romano-catolici.

1979390531?profile=RESIZE_1024x1024Tălmaciu pe imagine satelitară

 

Tălmăcel (în dialectul săsesc Kli-Talmesch, în germană Klein-Talmesch, în maghiară Kistalmács) este un sat ce aparține orașului Tălmaciu din județul Sibiu. Zona Talmacje a fost o gardă de frontieră după 955; A fost fondat de urmașii unui trib peceneg. Numele său a fost menționat pentru prima dată în 1453 ca Kystholmach, iar apoi în 1488 a fost menționat cu numele Kleyn Talmacz. Alte variante ale numelui sunt: în 1508 Cleynn Tholmacz, Cleynn Tolmacz, în 1539 Kis Talmasch, în 1588 î Klein Talmecz, în 1733 Kis-Talmacs, în 1750 Telmeck, în 1760-1762 Talmac, în 1805 în Talmatsel, În 1808 Talmacsel ~ Kistalmács, Klein-Talmesch, în 1861 cu Talmac, în 1888 Kis-Talmacs (Talmacse, Klein-Talmesch). În 1508 sunt menționați 10 coloniști pe o diplomă: Kleyn Talmacz hospites. În rest, se folosesc datele de la orașul Tălmaciu.

 

Târnava, mai demult Proștea Mare (în dialectul săsesc Griuszpriustref, în germană Gross-Probstdorf, Groß-Probstdorf sau Großprobstdorf, în maghiară Nagyekemező, Ekemező, Prépostfalva) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Numele Târnava este de origine slavă, din trun („tŕň” în slovacă, „трн” în sârbă, „трн” în slovenă și în cehă), ceea ce înseamnă „ghimpe". Prima menționare a localității a fost în 1331 sub denumirea de Ekeemeza Maior, ceea ce indică o posibilă existență încă înainte de colonizarea sașilor din secolul al XIII-lea. Denumirea Ekeemeza Maior înseamnă „câmp mare arabil”. O a doua menționare apare în 1334, numai cu denumirea de Ekemezev. Următoarea menționare este din 1359, în care localitatea apare ca proprietate a Prepoziturii din Sibiu, de care ținea și Probștea Mică (Kleinprobstdorf), părți din Bălcaciu (Bulkesch) și Jidvei (Seiden), precum și Ruși (Reußen). De aici și denumirea germană de Großprobstdorf (satul cel mare al prepozitului). În 1414 localitatea apare cu traducerea în latină a denumirii germane, villa Praepositii. În 1494 apare menționată prima dată denumirea germană de Groszprozdorff. În 1424 regele Sigismund de Luxemburg a desființat Prepozitura Sibiului și a transferat proprietățile acesteia orașului Sibiu. Pe harta tipărită de Johannes Honterus în 1532 la Basel, cu titlul „Sybembürgen“, pe malul drept al al râului Târnava Mare, lângă localitatea Mediaș (Medwisch) era reprezentată și localitatea Prostorf. În 1850, din 1.174 locuitori, 806 erau germani, 223 țigani și 145 români; 806 erau evanghelici și 368 greco-catolici. În 2002, din 2.212 locuitori, 1.428 erau români, 656 romi, 71 maghiari și 41 germani; 2.043 erau ortodocși, 61 penticostaliști, 36 protestanți, 29 calvinisti și 25 romano-catolici. În DEX nu există.

1979392989?profile=RESIZE_1024x1024Târnava cu Google Street View

 

 Tilișca (în dialectul săsesc Teliska, în germană Tilischen, Telischen, Tilischka, Telischka, în maghiară Tilicske, Tiliske, Tiliska) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima atestare documentară datează din anul 1366. În anii 1957-1958 a fost descoperită pe dealul Cățânaș o cetate dacică iar în 1963-1965 a fost descoperită pe dealul Cetate o cetate medievală. În evul mediu a făcut parte din domeniul Amlașului, feudă acordată de regalitatea maghiară domnilor de peste munți (munteni), ca loc de refugiu și sursă de venit. În limba română există cuvântul tilișcă, acesta fiind explicat ca: tilișcă, tiliști, s. f. plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana); – tt. nec. sursa: DEX '09 (2009). Dar ungurul  Lajos Kiss susține că numele satului este derivat dintr-un cuvânt slav, „vițel", iar actualul nume românesc ar fi popular. Dar vițel vine din latină, vittelus, rușii îi zic „теленок” (telenok), iar sârbii „теле” (tele). Mai studiem! E cam departe, că și nemții numesc vițelul „Kalb”! De la „Tilischen” la „Kalb” e distanță mare! Prima mențiune este Thylichke ( 1366 ). În  1850, din 4.402 locuitori, 4,291 erau români și 105 țigani; 2.709 erau ortodocși și 137 greco-catolici. În 1900, din cei 2.011 locuitori, 2.006 erau români;  erau ortodocși și 42 greco-catolici. În 2002, din 1197 locuitori,  1191 erau români; 1.196 erau ortodocși.

1979393502?profile=RESIZE_1024x1024Tilișca, cu Google Earth Pro

 

Să fiți iubiți!

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 13 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 15 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 15 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
ieri
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
ieri
Mai Mult…
-->