Călătorii geodezice, oiconime din județul Sibiu (VIII-2)
Oiconime din județul Sibiu, unde s-au stabilit cei mai mulți sași
Moto 1: „Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...” (Mihai Eminescu)
Moto 2: „S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.” (Grigore Vieru)
Agârbiciu - în trecut Agribiciu (în dialectul săsesc Arbejän, Arbäjn, în germană Arbegen, Erbegen, în maghiară Szászegerbegy, Egerbegy), este un sat în comuna Axente Sever. Prima mențiune scrisă este din 1343, ca Egurbeg, în proprietatea lui Nikolaus. Biserica fortificată gotică a fost menționată în 1415. În 1532 satul avea 55 țărani, 2 „ferestre”, 2 ciobani și un morar. În 1532 este listat ca sat liber, cu 62 țărani. Din 1534 plătea dările primarului Sibiului. În 1850, din 1413 locuitori, 668 erau români și 599 germani. În 1992, din 1522 locuitori, 1381 erau români și 73 germani. În DEX nu există!
Agârbiciu, cu Google Street View
Agnita - oraș (în dialectul săsesc Ongenîtlen, în germană Agnetheln, în maghiară Szentágota, în traducere „Sfânta Agata”, alternativ Szászágota, „Agata Săsească” sau Ágota, „Agata”). Este declarat oraș în 1950. Numele istorice succesive sunt Sancta Agatha (1280), Vallis Sancte Agnetis (1317), Scenthagata (1349), Agnetelntal (1488), Agnetlen (1532) și Zenth Ágotha (1601). Așadar, numele românesc provine din limba germană. Saxonii sau sașii s-au stabilit aici înainte de prima invazie mongolă din 1241-1242. În 1319 este notată printr-un acord al unei tranzacții cu satul Stejărișu și din nou în 1332, când Hermanul de Agnetis a fost desemnat să strângă taxele papale. În 1488, avea 187 țărani, 9 călugărițe, un învățător și 9 ciobani. Agnita e ocupată în 1496 de un lider sas. Populația se reduce în secolele al XVII-lea și al XIX-lea prin devastare și incendii (1769 și 1834) și prin inundații (1851 și 1864). Din 1898 este legată de Sighișoara prin calea ferată îngustă („Wusch"). In 1850, din cei 2.557 locuitori, 1.857 erau germani, 347 români și 345 țigani; confesional, 1.850 erau evanghelici și 690 ortodocși. În 1900, din 3.940 de locuitori, 2.565 erau germani, 847 români, 329 țigani și 161 maghiari; confesional, 2.524 erau luterani, 1.111 ortodocși, 165 romano-catolici, 55 reformați și 55 greco-catolici. 64% din populație a fost capabilă să citească și 15% din vorbitorii non-maghiari vorbeau limba maghiară. În 2002, din 8.997 locuitori, 8.386 erau români, 329 maghiari, 139 germani și 133 țigani; confesional, 8.410 erau ortodocși, 182 reformați, 136 evanghelici și 136 romano-catolici.
Agnita, cu Google Street View
Alămor (în dialectul săsesc Meldenbrich, în germană Mildenburg – castelul blând, Orășelul blând. Makenberg – muntele Maken, Mecklenberg, Sachsenhausen - atenție la sufixul „-hausen” - case; în maghiară Alamor) este un sat în comuna Loamneș. Numele istorice succesive sunt Alamor (1319), Olmur (1330), Obnuk (1332), Milunberg (1334), Midenborch (1336), Almor (1388), Almar (1398), Alamar (1407), Mildenberg, Meldenbvrg, Meldenberg (Secolul al XV-lea), Mackenberg, Almar (1854). A fost întemeiat de sași, dar populația săsescă a dispărut în secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea a fost înființată biserica reformată . Din 1586 a fost așezare a românilor, până în secolul al XVIII-lea, cu o comunitate minoritară reformată și unitariană. În 1751 a primit brevet național pentru un târg săptămânal. Proprietar era familia Teleki până în 1880, după care proprietatea a fost dobândită de biserica unitariană și a fost ținută până la reforma agrară din 1922. In 1785 erau 1.006 locuitori, din care 54 erau nobili. În același an erau 99 de șefi de familii ortodoxe. În 1850, din 1.185 locuitori, 1.032 erau români, 135 maghiari și 18 țigani; confesional, 622 erau greco-catolici, 427 ortodocși, 115 de reformați și 21 romano-catolici. În 1900, din 1.646 locuitori, 1.446 erau români și 200 maghiari sau maghiarizați; confesional, 756 erau greco-catolici, 668 ortodocși și 196 ..calviniști. 31% puteau scrie și citi, iar 1% din vorbitorii de limbă română vorbeau maghiara. În 2002, din 954 locuitori, 944 erau români și 10 maghiari; confesional, 511 erau ortodocși și 431 greco-catolici. În DEX nu există!
Albi sat în comuna Slimnic (în maghiară: Szelindek, în germană: Stolzenburg - castel mândru), din județul Sibiu. Numele este de origine slavă. Numele succesive au fost Stolchumbercht (1282), Stolczenberg (1302), Zelenduk (1341), Stolcumberg (1342), Stolzenburg (1409), Nagyzelyndek (1500), Zelendek (1514) și Stolzenburg, Stoltzvár (1909). Szebenszéki (Stuhl Hermannstadt), unde era și Albi, era un sat liber al sașilor. În 1658 l-au invadat turcii, în 1668 tătarii, dar oamenii din castel au scăpat. În 1733 -au stabilit aici 34 de proprietari (criptoprotestanți din Carintia), dar mai toți s-au mutat in a doua jumătate a aceluiași secol. În 1755 erau 153 sași și 84 români, iar în 1820 erau impozabile 305 familii de sași și 234 familii de români. Biserica Greco-Catolică a fost creată în 1805. Românii au fost majoritari în anii 1850. Ca și sașii, românii au format și patru Nachbarschafts, „cătune". În 1900, din 2.929 locuitori, 1.549 erau români și 1341 germani; confesional, 1342 erau evanghelici, 1057 ortodocși și 490 greco-catolici. În 2002, erau 2.480 români și 29 germani, din care 2.433 erau ortodocși, 56 baptiști și 29 protestanți. În DEX nu există!
Alma (în maghiară Küküllőalmás sau Szászkisalmás – Almașul Săsesc, în germană Almen) reședință de comună, Satul Alma este menționat începând cu anul 1317 în forma possessio Almas, apoi succesiv terra seu possessio Almas (1325), Almaas (1446), Szászalmás (1760-1762 – în conscripția Buccow), Szász (Kis) Almás, Almáschken, Almas (1854 - în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania), Kűkűllöalmás (1913 – în Magyaroszág – A magyar szent korona országainak helységnévtára – Indicatorul localităților din țările sfintei coroane maghiare). Oiconimul Alma cu care este desemnat satul este extrem de răspândit pe teritoriul Transilvaniei. Prima sa mențiune scrisă a fost în 1317. În 1850, din 769 de locuitori ai satului, 545 erau români, 163 maghiari, 5 evrei și 56 țigani. În 1992, din 884 locuitori, 572 erau români, 288 maghiari, 5 germani și 19 țigani. În DEX nu există!
Alma, cu Google Street View
Alma Vii în trecut Alma între Vii, Alma săsească (în germană Almen, în maghiară Szászalmád, Almád, Szászalmás, Német-Almás, Almás) este un sat în comuna Moșna din județul Sibiu. Prima mențiune documentară datează din 1289 în actul „Herritus de Alma sacerdotes“ și din el aflăm că localitatea depindea de Capitulul de Mediaș, pentru ca un alt document, de această dată din 1356, să o amintească drept comună liberă a Scaunului de Mediaș. S-a aflat în această situație până în 1872, când a fost inclusă în județul Târnava Mare. Între 1951-1968 Alma Vii a ținut de Regiunea Brașov, raionul Mediaș. Din 1968 face parte din județul Sibiu. În DEX nu există!
Biserica fortificată din Alma Vii
Alțâna (în dialectul săsesc Alzen, Âltsen, în germană Alzen, în maghiară Alcina) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Numele său este legat de Alder (Alnus - „arin"). Prima oară e menționat în 1291 ca Olchona. Variantele ulterioare ale numelor sunt Olchwa (1361), Olcna (1438), Olchana (1449), Olczona (1518). Pe la 1500, existau aici opt fermieri, trei păstori, doi săraci și un învățător, în 1695 existau 29 de gospodării, nouă văduve, 48 de „porți” abandonate și opt case arse. În 1786, erau 1.326 locuitori, din care 73% erau țărani liberi, 18% tăietori de lemne, 9% țigani și 11 preoți. În 1850, din 1.707 locuitori, 736 erau români, 715 germani și 244 țigani; confesional, 910 erau ortodocși, 722 luterani și 70 greco-catolici. În 2002, din 1.107 locuitori, 977 erau români, 69 germani și 63 țigani; confesional, 973 erau ortodocși, 70 evanghelici și 39 adventișt. În DEX nu există, că lingviștii sunt ocupați cu capitalismul și #rezist!!
Alțâna, cu Google Earth Pro
Apoldu de Jos, în trecut Apoldul Mic, Apoldul din Jos, Polda Mică (în dialectul săsesc Klipult, Niederspold, în germană Kleinpold – micul Põld, Klein-Pold, Klein-Apolden, în maghiară Kisapold – micul măr) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima mențiune scrisă datează din 1289 ca Apoldya Inferior. La sfârșitul Evului Mediu era un sat săsesc, Szerdahelyszék, cu dreptul de a organiza târguri. În 1300 era locuit de 36 de contribuabili. Ulterior sașii au fost înlocuiți de români. În 1850, din 2.145 locuitori, 2.082 erau români, 58 țigani și 5 sași; confesional, 2.115 erau ortodocși, 25 greco-catolici și 5 protestanți. În 2002, existau 1.198 locuitori, doar 11 fiind țigani; toți erau ortodocși. În 2011, erau 1.991 români și 20 de țigani. Are o biserică de lemn (sec. 18; sursa: DE (1993-2009).
Apoldu de Jos, cu Google Maps
Apoldu de Sus, în trecut Apoldu Mare, Polda Mare (în dialectul săsesc Grißpuln, Griszpult, Pult, Everstpold, în dialect bavarez - landlerisch: Großpoln,în germană Grosspold, Gross-Pold, Grosspolden, Gross-Apolden, Oberpold, în maghiară Nagyapold – Apoldul Mare) este un sat ce aparține orașului Miercurea Sibiului din județul Sibiu. Numele provine probabil dintr-un nume german. Este menționat prima dată în 1288 ca Apoldya. Versiunile ulterioare scrise sunt Apold (1290/1301), Apold Superior (1291), Apoldia Superior (1309), Felapold (1354), Apod (1488), Pol Maior și Appoldia Maior (1501-1532), Marele Apold (1733), Apoldu din szusz (1826), Apoldu Mare (1850), Grosspold (1854). Este probabil la marginea așezării romane Cedonia. În 1658, turcii au distrus satul prin incendiere. În 1850, din 1.608 locuitori, 998 erau germani, 370 români și 242 țigani; 989 erau evanghelici și 612 ortodocși. În 1910, din 2.472 locuitori, 1.545 erau germani, 885 români și 41 maghiari; confesional, 1.541 erau luterani, 885 ortodocși, 26 calvinisti și 14 romano-catolici. În 2002, din 1.455 de locuitori, 1.013 erau români, 364 țigani și 74 germani; 1.311 erau ortodocși, 70 evanghelici și 56 penticostali. Are o biserică de lemn (sec. 18; sursa: DE (1993-2009).
Apoș, denumirea veche românească Aposdorf – satul Apos (în dialectul săsesc Appesterf, Apestref, în germană Appesdorf, Abstdorf, în traducere „Satul Abatelui", în maghiară Szászapá Apátfalva, Szászapátfalva – satul abatelui sas, acum și numele unui hotel din Apoș, în latină Villa Abbatis) este un sat în comuna Bârghiș din județul Sibiu. A fost menționat pentru prima dată în 1311-1345, ca Villa Abbatis, ca o proprietate a mănăstirii de maici Egres (mănăstirii cisterciene Cârța). Alte variante ale numelui au fost: Villa Abbatis în 1422, Absdorf în 1496, Apathefalva în 1808, Apesdorf Abtsdorf, Apatfalva, Apesdorf în 1861, Abotsdorf, Apesdorf în 1888, Saxonia-Pfalz în 1913, iar în 1909-1919 Apudorf, Af, Abtsdorf. În 1910, din 598 locuitori, 472 erau germani și 123 români; confesional, 12 erau greco-catolici, 474 evanghelici și 112 ortodocși. În DEX nu există! Atenție mare la sufixul „-dorf” (sat), transformat uneori în „torf”!
Armeni (în dialectul săsesc Urmonjen, în germană Urmenen, Armenen - armeni, Armener, în maghiară Örményszékes, Bolgárszékes – catedrala bulgară, Székes – catedrală, corect székesegyház), este un sat în comuna Loamneș din județul Sibiu. A fost menționat pentru prima dată în 1319 ca Ermen. În 1398 era cunoscut și ca Bulgárszékes. Numele e dat de la imigranții armeni (și bulgari). Localitatea a fost locuită în Evul Mediu de sași. Până în secolul al XVI-lea populația germană a dispărut, astfel încât au rămas aici iobagii români (că în „burguri”, adică orașe, nu aveau voie). În 1910 erau 1.637 de locuitori, din care 1.565 erau români, 62 maghiari și 10 germani. În 2002 erau 680 români. În DEX nu există!
Arpașu de Jos (în germ. Unterarpasch, în magh. Alsóárpás – orz inferior) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Pârâul după al cărui nume a fost numit prima dată a fost menționat în 1223: rivulum qui dicitur Arpas. Prima mențiune a satului este din 1511: Arpas și Árpás Alsó. În 1591, căpitanul Báthory Boldizsar a confirmat că fiii lui locuiesc în Alsóárpás. În 1606 a făcut parte din tradiția caldeană. În 1632, Rákócziak avea 37 de familii și 25 de familii de iobagi, iar Pál Jancsó scrie că în 1722 erau 138 de credincioși și 170 de iobagi. În 1733 erau aici un preot greco-catolic și un preot ortodox, dar numai greco-catolicii aveau o biserică. Comunitatea ortodoxă monahală a fost înființată pe moșia lui Ádám Teleki, la câțiva kilometri sud de sat, de unde au plecat în valea Argeșului. Între 1766 și 1851 a aparținut gărzii române de frontieră a Orlei . Era un centru vechi în partea de vest a orașului Făgăraș, cu două târguri în fiecare an. Din 1876 a fost sediul unui comitat din scaunul Făgăraș, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost un centru de fabricat sticlă.
Arpașu de Sus (în germană Oberarpash, în maghiară Felsőárpás) este un sat în comuna Arpașu de Jos din județul Sibiu. A existat o Importantă așezare geto-dacică fortificată (sec. 1 î. Hr.-2 d. Hr.; sursa: DE 1993-2009). Pentru Arpas nu găsim o etimologie, în schimb există arpa f (plural arpes), de la vechiul cuvânt latin harpa sau de la proto-Germanicul *harpǭ, care ar însemna harpă. Să fii susurat apa pârâului precum o harpă? Posibil!
Arpașu de Sus, cu Google Maps
Ațel, în trecut Oțel (în dialectul săsesc Hazeldorf, Hätselderf, Hâtseldref, în germană Hetzeldorf – satul Hetzel, în maghiară Ecel, se pronunță „Ețel"), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Numele locului este derivat din numele Hetzel. Românii au pronunțat numele Ațeldorf, care în cele din urmă a devenit Ațel. Prima mențiune scrisă a satului este din 1283, ca Villa Echelini. Alte variante sunt: Villa Heclini (1289), Vila Hetzelini și Villa Eczlen (1359), Ecczel (1365), Heczeldorf (1548). În 1605, trupele prințului István Bocskai au distrus satul și biserica și au omorât șaptesprezece locuitori. În 1850, din 4.062 locuitori 2.078 erau români, 454 maghiari, 1.359 germani, 19 evrei și 152 țigani. În 1992, din cei 3.726 locuitori 2.672 erau români, 585 maghiari, 263 germani si 205 țigani. În 1997, în sat existau doar 45 de germani.
Ațel, sat tipic german văzut din clopotnița bisericii fortificate
Avrig (în dialectul săsesc Frek, Fraek, în germană Freck, Fryk, în maghiară Felek) este un oraș în județul Sibiu. Prima menționare a numelui său este în 1364, Affrica! Alte nume sunt: Ebrek și Ebreg (1413), Fryk (1468), Frech (1488), Freck (1582). Numele de astăzi în română apare pentru prima dată în 1733, cel maghiar în 1854. Potrivit lui Johannes Tröster, numele a fost dat de goți și a fost atribuit zeiței Frey (Friga, Frea). De fapt, este probabil cuvântul „fleck". În 1760 avea 2.070 de români și 213 sași. În 1850, din 2.520 locuitori, 2.203 erau români, 168 germani și 144 țigani; 2.340 erau ortodocși și 165 protestanți. În 1900, din 3.195 locuitori, 2665 erau români, 415 germani și 109 maghiari; 2.635 erau ortodocși, 271 romano-catolici, 219 evanghelici, 37 calvinisti și 27 greco-catolici. 42% dintre locuitori puteau citi și 8% vorbeau în limba maghiară. Este „Patria” lui Gheorghe Lazăr; sursa: Șăineanu, ed. VI 1929.
Avrig, cu Google Street View
Axente Sever, în trecut Frâua, (în dialectul săsesc Franderf, Frândref, Frandref, în germană Frauendorf – satul femeilor, în maghiară Asszonyfalva – satul femeii) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Numele sugerează că avea o proprietăreasă (sau era în proprietatea reginei)! Actualul nume Axente Sever a fost dat în 1948, Axente Sever fiind un lider revoluționar român de la 1848. Germanii s-au instalat aici în secolul al XII-lea, și au construit o biserică fortificată gotică pe ruinele vechii așezări (1330).
Axente Sever, cu Google Earth Pro
Bazna (în germană Baaßen, fostul Ober-Bassen, satul saxon Baußen, în maghiară Bázna) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Este cunoscut și ca Baja de Sus, fostul Baiumul de Sus. Părerea ungurilor că numele lui provine din cuvântul slav *brehznana („corp”), transformat în 1302 în Bozna, în 1328 în Bazna, iar în 1587 în Bayon mi se pare hazardant. Mai săpăm! Că doar n-o să facem nicio legătură cu rasa de porci Basna sau Bazna, cunoscută și sub numele de Basner, porcul din Banat, rasa de porc domestic din România, creată pentru prima dată în 1872 prin încrucișarea porcului Mangalița și Berkshire, recunoscută oficial în 1958. Și ministrul Daea, excelent inginer agronom, vrea să o reînvie! Și nu ne duce gândul nici la Elyesa Bazna (1904-1970), spioană germană în timpul celui de-al doilea război mondial, care opera sub numele de cod Cicero! A fost colonizat de sași în cadrul zonei „Altland" în mijlocul secolului al XIII-lea. În 1302 Baaßen a fost menționat pentru prima dată într-un document. În 1359 a fost o municipalitate liberă a domeniului regal, ca aparținând scaunului Mediaș (Mediascher). Are o biserică fortificată (sec. 15-16, cu modificări; sursa: DE 1993-2009).
Bazna, cu Google Maps
Bârghiș (în dialectul săsesc Berjes, Berjesch, Börd'eš, în germană Bürgisch, Bürgesch, Burgesch, Schierlingdorf, Bürkösch, în maghiară Bürkös), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Locul a fost menționat pentru prima dată în 1357 sub numele de possessio Byrges. Numele lui vine de la cuvântul burghez. Așadar, dacă în 1357 era Byrges, era apoi Byrgyes în 1403, Birkös în 1582, Bwrkeos în 1586, Bergis în 1750, Bürgös în 1805, Birgyis în 1850, Bürgesch, în 1854. Evoluția populației este interesantă. În 1785 erau 810 locuitori, din care 154 de familii ortodoxe. În 1766 bisericii reformate aparțineau 68 de bărbați și 77 de femei. În 1910, erau 778 de români, 322 de maghiari și 61 de sași, din 1.178 locuitori, 678 erau ortodocși, 245 reformați, 117 greco-catolici, 68 evanghelici, 52 romano-catolici și 18 mozaici - evrei. În 2002, din 772 de locuitori, 544 erau români, 131 țigani, 90 maghiari și 6 sași, din care 680 erau ortodocși și 88 de reformați. La recensământul din 2011, 86,4% din locuitori erau români, 5,9% romi, 5,2% maghiari și 0,7% germani.
Bârghiș, cu Google Earth Pro
Benești, colocvial Bendorf (în dialectul săsesc Bajenderf, Baejndref, în germană Bägendorf - Satul Bägen, Bajendorf, în maghiară Bendorf, Bene), este un sat în comuna Alțâna din județul Sibiu. Prima sa mențiune scrisă a fost în 1406 ca Begendorf. În 1850 avea 811 români din 824 locuitori, iar în 1992, din 292 locuitori erau 186 români și 106 țigani. În 2004, satul avea aproximativ 250 de locuitori, din care circa 200 țigani. Benești se află în valea Hârtibaciului (Harbachtal – valea pârâului Har, în maghiară Hortobágy völgye) și are o stație de cale ferată îngustă îngustă „Wusch". Familia fostului guvernator al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, deține terenuri în Bägendorf, că românii au fost darnici după 1îngrămădeala din decembrie 1989” (Ungaria a dat maxim 100.000 $ fiecărui fost proprietar, confiscând și proprietatea Gojdu, dată gratis de Tăriceanu și MRU). Există și un cimitir evreiesc. Ultima familie de evrei a părăsit satul în jurul anului 1938. Nu există în DEX!
Să fiți iubiți
(continuare)
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
-->
Comentarii