Călătorii geodezice, oiconime din județul Sibiu (VIII-3)
Oiconime din județul Sibiu, unde s-au stabilit cei mai mulți sași
Moto: „Bloc ... european
În Europa mansardată,
În „Blocu"-acela ce-l ţintim,
Intra-vom noi, oricum, odată:
Dar nu ştiu cum o să... ieşim!”
epigramă de Ioan Crăciun Petrişan din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Biertan, în graiul local Ghiertan, (în dialectul săsesc Birthälm, Bierthalmen, Bierthalm, în germană Birthälm, Birthalmen, în maghiară Berethalom) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Derivă din numele german Bert/Beret (masculinul pereche pentru Berta) și sufixul Holm care înseamnă „insulă, peninsulă". Numele istorice succesive sunt Berthelm (1283), Buratholm (1289), Berethalm și Beretholm (1315), Britholm (1331), Berethelm (1344), Virthalm (1359), Byrtholm (1366), Birchalin (1373) Bethlehem (1523), Bertan (1733), Bertalom (1750), Gyertyán (1826), Birthalmea (1426), Berthalm (1418), Berethalom și Byrthalom (1428), Byrthal și Birthelbm (1839), Birth (1854). La B. a fost descoperit un disc de bronz (donarium), în care este înscrisă crucea monogramatică a lui Hristos. Datând din epoca constantiniană (sec. IV), discul este una din primele dovezi ale creștinării Daciei; sursa: DE (1993-2009). Datează din 1223, ca centru al scaunului Alba. În 1315, o delegație a sașilor merge la Carol Robert și cere restabilirea libertăților date de foștii regi și regele acceptă. Era la același nivel cu Sibiul și Mediașul. În 1532 erau aici 345 țărani.Mulți fug din sat în 1741 pentru a scăpa de taxe, rămânând 104 familii.
Biertan, cu Google Maps
Blăjel (în maghiară Balázstelke, Felsőbalázstelke, Balástelke, în latină Villa Blasii, în germană Kleinblasendorf, în dialectul săsesc Bluesenderf) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima sa mențiune a fost din 1339 ca Balstelke. Alte variante ale numelui sunt Balásthelke (1394), Balástelek (1447), Balas Thelke (1523). În 1850 erau 1.229 români, 81 de maghiari, 224 de germani, 4 evrei și 93 de romi din 1.637 locuitori. Până în 1992, compoziția etnică a populației era următoarea: din 2.496 locuitori, 1854 erau români, 417 maghiari, 86 germani și 139 romi. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 2.027 locuitori, din care 1.354 români, 296 germani, 188 maghiari, 183 țigani, iar sub aspect confesional populația era alcătuită din 976 ortodocși, 535 greco-catolici, 296 luterani, 163 calvini, 32 unitarieni, 21 romano-catolici ș.a.
Blâjel, cu Google Earth Pro
Boarta (în dialectul săsesc Mächelsdref, în germană Michelsdorf – satul lui Mihai, în maghiară Mihályfalva – satul (lui) Mihai, Szentmihályfalva – satul Sf. Mihai) este un sat în comuna Șeica Mare din județul Sibiu. La sud de sat s-au găsit rămășițele unei așezări neolitice. Prima sa mențiune scrisă a fost făcută în 1347 ca Myhalczalwa. Alte versiuni ale numelui sunt: Mychalfalva (1448), Mihalfalwa (1504), Mechelsdorf (1507), Michelsdorf (1509). În anul 1850, din cei 790 de locuitori, 535 erau români, 103 germani, 84 maghiari, 53 evrei, iar în 1992, din 564 locuitori, 344 erauromâni, 164 maghiari, 31 țigani și doar 26 germani. În DEX nu există!
Bogatu Român (în maghiară Nagykerék - Roata Mare, Oláhbogát – Valahul Bogat, Bogát, în germană Reichhof – atenție la sufixul „-hof” – case sau fermă, Bogaden) este un sat în comuna Păuca din județul Sibiu. Etimologia numelui: Nagykerék = Kerek-ul Mare; Oláhbogát = Valahul bogat; Reichhof = Curtea bogată (cuvântul „curte" cu sens de „gospodărie"). Anul primei atestări documentare este 1324, sub denumirea de Kerék. Nu există în DEX!
Boian, în trecut Boianu de Jos, Bazna de Jos (în dialectul săsesc Bonnesdref, în germană Bonnesdorf – satul Bonnes, Bonisdorf, Bunnesdorf, Boneschdorf, Unter-Bassen, Unter-Bossern, în maghiară Alsóbajom) este un sat în comuna Bazna din județul Sibiu. Prima mențiune scrisă a satului datează din 1309, numită Villa Boneti. Alte variante ale numelui sunt Villa Bonetis (1332), Bayun (1344), Bayon (1452), tot Bayon (1547), Bojan (1733), Bay inferior (1760-62), Bujum de gos, Unter Bassen și Unter Bossern ), Bonisdorf și Boneschdorf (1839), Bunesdorf (1854). Numele derivă de la numele unei persoane (vezi Biharnagybajom, Bajánsenye). Pe de altă parte, Boian este un nume al unui bărbat slav, pe care l-au împrumutat și alte etnii. Uzual este folosit acum ca nume în Bulgaria și în țările fostei Iugoslavii, în principal scris ca Bojan. Numele este înregistrat în surse istorice bulgare, sârbe, macedonene, cehe, poloneze și ruse. Matei Corvinul (Mátyás Hunyadi) îl dă în 1489 ca parte a patrimoniului satului Cetatea de Baltă (Küküllővár). Parohia sa greco-catolică a fost organizată în 1780. Din 1876 a fost în comitatul Târnava Mică (Kis-Küküllő), iar din 1878 a aparținut Gloriosului (Glorious) St. Martin. În 1895 este achiziționat de familia Esterházy din statutul romano-catolic al Transilvaniei. În 1909 a fost declarat oraș mare. În 1850, din 1.322 de locuitori, 1.001 erau români, 328 germani, 88 țigani și doar 15 maghiari, din care 986 erau greco-catolici, 328 luterani, 88 ortodocși, 18 romano-catolici și 12 de religie reformată. În 2002, din 1.557 locuitori, 1.156 erau români, 383 țigani și 12 maghiari, din care 1.468 ortodocși și 47 greco-catolici. În DEX nu există!
Boița (în dialectul săsesc Issenderf, în germană Boitza, Ochsendorf, în traducere „Satul Boilor", în maghiară Bojca), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Numele provine de la Băița, adică „mină". Numele satului, cunoscut pentru creșterea bovinelor și oilor, a fost denumit satul boilor („ochrök") și tradus ca Ochsendorf („Ökörfalva"). Prima mențiune scrisă a satului este păstrată din 1453, sub forma Boycza. În 1850, din 1.538 locuitori, 1.474 erau români, 46 germani și 7 maghiari, din care 1.456 erau ortodocși, 39 romano-catolici, 29 evanghelici și 14 greco-catolici. În 2002, din 1.517 locuitori, 1.493 erau români și 24 maghiari, din care 1.491 erau ortodocși și 24 reformați. În DEX nu există!
Boița, cu Google Maps
Bradu (în dialectul săsesc Giresa, Girezâ, Gereza, Girelsâ, în germană Gierelsau, Gieresau, Gerardsau, Gereldsau, în maghiară Fenyőfalva - satul pinilor) este un sat ce aparține orașului Avrig din județul Sibiu. Denumirea românească a comunei „Brad” (ulterior „Bradu”) este atestată documentar abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea. „Brad” reprezintă traducerea termenului maghiar „Fenöfalva“ (Tannendorf – „satul brazilor”), așa cum apare în documentele redactate în latină din secolul al XIV-lea. Denumirea „Fenöfalva” sau variante similare sunt atestate în documentele maghiare. În DEX nu există!
Brateiu, mai vechi Bratei (în dialectul săsesc Pretoa, Pretai, Preta, Pretâ, în germană Pretai, Bretai, Breitau, Pretau, în maghiară Baráthely, Paratéj) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Localitatea a fost fondată de coloniștii sași, fiind atestată din 1283 drept Mons Mariae – Muntele Mariei (Marienberg), biserica fiind închinată Sf.Maria. Făcea parte din Terra Medies. Pentru sași, odată cu secolul al XX-lea, a început o perioadă de decădere. În 1903 a existat o puternică emigrare în America, apoi cele două războaie mondiale, perioada comunistă și ultimul val de emigrări de după 1990, rămânând actualmente puțini dintre ei în Brateiu. În 2002 mai locuiau aici doar 32 de evanghelici germani. Aici sunt numeroase urme al existenței slavilor în Bazinul Carpatic, cu singurul cimitir cunoscut unde există dovezi ale unui număr semnificativ de avari cu slavi. Din 1532 a existat o înregistrare a rezidenților români. În sat erau doar câțiva unguri, secui și evrei, ceea ce a păstrat majoritatea sasilor peste 90% până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Brateiu pare a fi de origine slavă (brat – „frate” în poloneză, slovenă și slovacă, брат în sârbă și în rusă, bratr în cehă etc.).
Brateiu cu Google Earth Pro
Brădeni, în trecut Brădenii, Hendorf, Heghig (în dialectul săsesc Händerf, Hendref, în germană Henndorf – satul Henn, Hegendorf, în maghiară Hégen, Henningfalva) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima denumire atestată este cea de terra Heen (1297). În 1349 era numită Villa Hegun, iar biserica cu hramul Sf. Andrei a fost menționată prima oară în 1350. Așezarea ar fi fost înființată de sașii transilvăneni, zic unii, fapt evidențiat prin faptul că satul aparținea în 1332 unuia numit Henrik. Dar populația săsească a cam dispărut, în secolul al XV-lea fiind considerat un sat cu populație românească. În 1910 avea 1.077 locuitori, din care 1.075 erau români și doar 2 maghiari. În 2002, erau 393 de locuitori români și goar un maghiar.
Brădeni, cu Google Maps
Broșteni este un sat în comuna Păuca din județul Sibiu. În DEX nu există! Care aveți date, comunicați-le... Nu fiți egoiști...
Bruiu (în germană Braller, în maghiară Brulya, Brullya, Braller, Broller) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, formată din satele Bruiu, Gherdeal și Șomartin. Este menționat pentru prima oară în 1337 ca Brunvile. Până în 1918 era în comitatul Groß-Kokelburg (Târnava-Mare). Observați aici prezența prefixului „-burg” (castel sau orășel). În 1910 erau 1.020 locuitori, în majoritate germani, cu o minoritate românească și romă semnificativă. În 1992, erau 874 locuitori, din care 554 erau români, 167 țigani, 139 germani și 13 maghiari. În 2002 erau 795 locuitori. În 2011, existau 703 locuitori, români (84,5%), țigani (9,25%), germani (2,42%), maghiari (1,14%) și cu apartenența etnică necunoscută (2,56%). Confesional, există ortodocși (85,92%), adventiști de ziua a șaptea (6,97%), evanghelici-luterani (2,42%), reformați (1,42%) și cu apartenența confesională necunoscută (2,56%). Brulya provine dintr-un vechi cuvânt de origine turcă, tradus în limba maghiară de avari. Are o cetate sătească cu biserică (sec. 13; sursa: DE (1993-2009).
Bruiu cu Google Earth Pro
Buia, în trecut Bulia (în dialectul săsesc Bäll, Bell, în germană Bell - clopot, Boll, Boel, în maghiară Bólya, Alsóbólya, Felsőbólya, Nagybólya) este un sat în comuna Șeica Mare din județul Sibiu. Conform cronicilor, acesta a fost numele unuia dintre fiii lui Gyula, care a trăit în perioada Sfântului Ștefan. Satul de astăzi este fostul Alice Bovine. Zona a fost depopulată până în 1515. În secolele XIV - XV, aparținea centrului de Patrimoniu Bolyaiak. În secolul al XIV-lea, Gáspár Bolyai și soția sa, Brigitta Bethlen, au construit un castel în sat. În 1511 Miklós Bethlen a reconstruit satul, iar în 1515 János Lulai l-a predat unui cetățean sibian. Între 1576 și 1581, János Gálfi a intrat în posesia satului, apoi în 1596 Zsigmond Báthory s-a întors în castel. În 1597 a donat castelul lui Mihai Viteazul, domnul Țării Românești. În secolul al XVIII-lea, s-au stabilit aici iobagii maghiari calviniști, iobagii sași luterani și șerbii și patronii romano-catolici. În 1761, majoritatea denumirilor de frontieră erau nume românești. Același recensământ a amintit și despre străzile Oláhok și Lacul Țiganilor. Apoi erau în sat trei preoți (reformat, sas și român). Castelul a fost recuperat la sfârșitul secolului de către familia Bolyai. În 1850 erau aici 613 români, 210 germani, 169 maghiari, 74 țigani și 35 evrei. Dintre ei, 687 erau greco=catolici, 209 evanghelici, 147 reformați, 35 mosaici și 34 romano-catolici. În 1900, populația sa era de 1.167 locuitori, din care 736 erau români, 241 maghiari și 204 germani; 735 erau greco-catolici, 191 luterani, 159 romano-catolici, 51 reformați și 24 mozaici. În 2002, erau 516 români, 104 maghiari și 11 germani, dintre aceștia 514 fiind ortodocși și 109 romano-catolici.
Bungard (în dialectul săsesc Bangert, Bengert, în germană Baumgarten în traducere „Grădina cu Pomi" sau livadă, în maghiară Bongárd, Bonyárd), este un sat în comuna Șelimbăr din județul Sibiu. Este cunoscut ca Pangarten și Pangorten (1429), Bongarten (1468), Bomgarten (1488), Bongarth (1494), Bangarten (1495), Bungard (1733), Bongard (1805) și Baumgarten (1854). În 1850 erau 651 locuitori, din care 545 români, 71 țigani și 31 de bulgari, iar ca religie erau 616 ortodocși și 35 evangheliști. În 1910, din cei 803 locuitori 796 erau români și 7 germani; ca religie, 763 erau ortodocși, 22 evangheliști și 17 grecocatolici. În 2002 erau 567 locuitori, din care 555 erau români, 6 țigani și 5 germani. Ca religie, 555 erau ortodocși și 4 evangheliști. Turla din piatră a bisericii ortodoxe a fost construită în 1690, iar restul bisericii în 1824. În DEX nu există!
Buzd, în trecut Buz, (în dialectul săsesc Buss, în germană Bussd, Bußd, în maghiară Szászbuzd - buzunar săsesc, Buzd) este un sat în comuna Brateiu din județul Sibiu. Numele a fost menționat pentru prima dată în 1356 pe o diplomă, ca Buzd. Alte variante de nume sunt: în 1418 Bussd, în 1587 Bwzd olim praepositurae, în 1733 Buz, în 1808 Buzd, Buss, Buzdu, în 1861 Saxonia-Buze, Buß, în 1888 Buzd, în 1913 Szászbuzd. În 1910, erau 970 locuitori, din care 11 maghiari, 451 germani, 393 români și 115 țigani. Dintre aceștia, 20 erau greco-catolici, 446 evanghelici și 488 ortodocși. În DEX nu există!
Cașolț (în germană Kastenholz – cutie de lemn sau ladă, în dialectul săsesc Kastnhűlts, în maghiară Hermány) este un sat în comuna Roșia din județul Sibiu, pe Valea Hârtibaciului. La sud de sat au fost descoperite morminte romane. Prima sa mențiune este din 1302. În 1332 era pe lista taxelor papale. Invazia turcă din 1438 și 1442 a afectat grav așezarea, iar în 1456 a fost arsă de trupele domnitorului valah Vlad Dracul, astfel că în 1468 erau doar 18 locuitori. În 1488 erau aici 28 de țărani, 2 ciobani și un învățător. Satul avea o școală proprie în 1505. În 1705, la 24 martie, a fost cotropit de trupele curuților. Un raport din 1700 arăta că aici erau 36 sași și 14 familii de români. În anul 1707 locuitorii satului au fugit la Sibiu de curuți (rebeli conduși de Ferenc Rákoczy). Aici se află o așezare și o necropolă tumulară daco-romană, cu morminte de incinerație (sec. 2-3; sursa: DE (1993-2009). E clar că numele e interpretarea populară a numelui german.
Cârța, în trecut Cârța Săsească, (în dialectul săsesc Kierz, Kierts, în germană Kerz, în traducere „Candelă”, „Lumânare”, în maghiară Kerc, Kercz) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. La Cârța exista o mănăstire fondată în 1202 de călugării cistercieni, apariția lor aici fiind legată de căsătoriile regilor arpadieni. În timpul domniei lui Geza al II-lea a fost înființată în Ungaria abația de la Czikador, apoi, în 1179, cea de la Igriș. Spre deosebire de abația de la Igriș, mănăstirea cisterciană de la Cârța a reușit să se refacă după marea invazie a tătarilor din 1241, însă a fost desființată prin decizia regelui Matei Corvinul, la 27 februarie 1474. Mănăstirea de la Cârța, filială a abației de la Igriș, a fost atestată prima oară în 1223, într-un document din vremea regelui Andrei al II-lea. În anul 1733, când episcopul român unit cu Roma (greco-catolic) Inocențiu Micu-Klein a organizat o conscripțiune în rândul românilor din Ardeal, în localitatea Kercz au fost recenzate 44 de familii, adică vreo 220 de persoane. Preotul de confesiune greco-catolică se numea Sztán (maghiarizat, de fapt Stan), în Kercz existând o biserică românească, precum și o casă parohială. Denumirea localității (Kercz), precum și prenumele preotului (Sztán) erau redate în ortografie maghiară, cunoscut fiind faptul că rezultatele conscripțiunii urmau să fie date unei comisii formate din neromâni, în majoritate maghiarizați. Conform datelor recensământului din 1930, localitatea număra 959 locuitori, din care 502 români, 446 germani, 9 maghiari și 2 de altă etnie. Din punct de vedere confesional, populația era alcătuită din 450 greco-catolici, 442 luterani, 44 ortodocși, 16 romano-catolici, 5 baptiști și 2 reformați (calvini). În DEX se arată, rezumând, că aici se află un complex mănăstiresc ridicat de călugări cistercieni, în 1202, cu cea mai veche biserică de stil gotic timpuriu din țara noastră (sursa: DE 1993-2009).
Cârța, cu Google Street View
Cârțișoara (în germană Oberkerz, în trad. „Lumânarea de Sus" sau „Cârța de sus”, în maghiară Strezakercisóra și Oprakercisora) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Aici a trăit Badea Cârțan (1849-1911), cel care a mers pe jos la Roma, să viziteze Columna lui Traian! Conform datelor recensământului din 2011, populația satului era de 1.243 locuitori, din care 96,3% români. Religios, 90,67% sunt ortodocși, 3,78% baptiști, iar 1,37% adventiști de ziua a șaptea. Așezarea Kerch Olacorum ar fi fost identificată prima dată în 1322 . Numele de astăzi a apărut mai în 1509 (Cârțisora și Kertzisora). Apoi au existat două sate pentru mai mult de patru secole Strezakercisórá (Streka - Cartișoara, în germană Oberkerz - 1534 Ztreza Kerlissora, 1589 Streza Kercsesora, 1733 Streze-Kerczesora, 1750 Strazekercze, Struka Kirtzisoara ) și Oprea-Cârțișoara pe malul stâng, 1589 Opra Kercsesory, 1601 Opra Kerczessora, 1733 Opra-Kerczesora, 1750 Oprakercze, 1760-1762 Opra Kertsesora). Cele două sate au fost unite în 1968. În 1648 erau 55 familii de iobagi, dintre care patru erau pescari. În cea de-a doua jumătate a secolului, a fost deținută de Mihály Teleki, care ar fi instalat aici în 1685 coloni secui (székelys), grupuri etnice vorbitoare de limbă maghiară, a căror origine e în cercetare. Până în 1848, oamenii din Teleki au rămas proprietarii satului dublu. Aici se află casa memorială „Badea Cîrțan” (sursa: DE 1993-2009).
Cârțișoara, cu Google Earth Pro
Chesler (în germană Kesseln - cazane, Keszlen, Kesselr, în maghiară Keszlér) este un sat în comuna Micăsasa din județul Sibiu. Este în documentele Sibiului din 1439. În 1480 satul a fost vândut unui Sebastian Orszag. Satul rămâne mic datorită izolării sale. În 1870 aici nu erau sași, ci doar 51 familii de români. Este clar că denumirea e legată de oiconimul german. Nu există nici în DEX.
Chirpăr (în germană Kirchberg, în traducere „Dealul Bisericii”, în maghiară Kürpöd, Körpöd), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, orașul Cisnădie. Prima mențiune a fost din 1337 ca Krchberch. În 1850, din 3.554 locuitori, 1.942 erau români, un maghiar, 1.395 germani și 210 romi. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.666 locuitori, dintre care 1.086 evanghelici (luterani), 569 ortodocși, 7 greco-catolici și 4 baptiști. În 1992, din 1.491 locuitori, componența etnică a populației a fost: 941 români, 25 maghiari, 213 germani și 312 romi.
Chirpăr, cu Google Maps
Colonia Tălmaciu este un mic sat ce aparține orașului Tălmaciu din județul Sibiu. Nu sunt multe de spus despre acest sat.
Colonia Târnava este un sat în comuna Târnava din județul Sibiu. Nu sunt prea multe de spus nici aici, vedeți la comună.
Colun (în dialectul săsesc Kellen, în germană Kellen, în maghiară Kolun) este un sat în comuna Porumbacu de Jos din județul Sibiu. În 1322 este menționat prima dată ca proprietate a abatelui de Cârța. În 1474 e vândut Sibiului și plătea taxe în 1495 și 1496. A fost depopulat de cotropitorii turci după ce biserica a fost distrusă în 1496. Aici s-au mutat românii încă din 1432.
Copșa Mare, în trecut Căpușul Mare (în dialectul săsesc Grisz-Kopesch, Grîskôpeš, Kopeš, în germană Gross-Kopisch – „Poarta Mare”, Großkopisch, în maghiară Nagykapus), este un sat în comuna Biertan din județul Sibiu. Valea în care se află municipiul a fost locuită de secui până în anul 1238. Locul a fost menționat pentru prima dată în documente în 1289. A fost pe domeniul regal, ca sat al sașilor transilvăneni. Până în 1850, erau 675 germani din 1.218 locuitori. În 1992, Copșa Mare avea 482 locuitori, din care 37 erau germani, 372 români, 53 țigani și 20 maghiari. În DEX nu există.
Să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc.ro
-->
Comentarii