Călătorii geodezice, Oiconime din județul Sibiu (VIII-4)
Oiconime din județul Sibiu, unde s-au stabilit cei mai mulți sași
Moto: „Limba română este comoară fără cheie.” definiţie celebră de Ioan Slavici în Dorinţa inimii, capitolul 3
Copșa Mică (în maghiară Kiskapus, în traducere „Poarta Mică”, în dialectul săsesc Klîkôpeš, Kopeš, Kli-Kopesch, în germană Klein-Kopisch, Kleinkopisch) este un oraș în județul Sibiu. Este menționat ca sat în 1263 – Kapws, în 1283 Copus, în 1296, Kapus, iar în 1402 ca Parva Kabaz, în 1415 - Kops Minor, în 1429 - Kyess Kappws, în 1463 – Kyskapws, în 1733 magyarcapus. Numele românesc (Copșa) datează din 1750, iar cel german din 1800 (Klein Kopisch). Numele a fost dat după obiceiurile medievale. În 1900, din 908 locuitori, 680 erau maghiari, 186 români și 37 germani; confesional, 373 erau evanghelici, 284 romano-catolici, 185 ortodocși și 45 reformați. În 2002, din 5.369 locuitori, 4.304 erau români, 637 maghiari și 390 țigani; 4.527 erau ortodocși, 330 romano-catolici, 168 reformați și 109 luterani. În 2011, din 5.404 locuitori, 4.057 erau români, 449 maghiari, 603 țigani, 25 germani și 268 de etnie nedeclarată.
Copșa Mică, cu aplicația Google Street View
Cornățel, în trecut Cornățăl, Hârtibaciu, (în dialectul săsesc Harwesterf, în germană Harbachsdorf – Satul pârâului Har, Härwesdorf, Harbach – pârâul Har, Harendorf, Harrebach – pârâul Harre, Haresdorf, în maghiară Hortobágyfalva) este un sat în comuna Roșia din județul Sibiu. În 1319 era Hortobagh, în 1335 Harbasdorff, în 1534 Horthobaghwawa. În 1880, din 709 locuitori, 611 erau români și 22 maghiari; confesional, 580 erau ortodocși, 14 romano-catolici și 11 reformați. În 2002, din 449 locuitori, 438 erau români, cinci țigani și 4 maghiari. Cuvântul românesc are și o definiție în DEX: Bot.; reg. 1 Turiță (Agrenomia eupatoria). 2 Brădișor (Lycapodium alpinum). 3 Scaietele-popii (Xantium atrumerium) sursa: MDA2 (2010). Numele românesc poate veni și de la cuvântul „corn".
Cristian („capitala berzelor din România”, în germană Großau, în maghiară Kereszténysziget - Insula Creștină, în latină Insula Cristiani) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Satul a fost fondat în 1223 de coloniștii germani. Biserica medievală fortificată din Cristian, declarată monument istoric, a fost construită în secolul al XIII-lea (corpul principal, în stil gotic, e din anii 1490, acum „supraviețuiește” doar turnul românesc). Există și un zid cu mai multe turnuri. Există și biserica ortodoxă „Buna Vestire", construită în 1790. În 2011, populația comunei Cristian era de 3.665 de locuitori, în creștere față de 2002, când era de 3.536 locuitori. Românii sunt în majoritate (94,22%), existând și germani (1,2%), dar și cu apartenența etnică necunoscută (4,31%). Confesional, sunt ortodocși (87,83%), penticostali (2,05%), adventiști de ziua a șaptea (1,88%), baptiști (1,64%) și cu apartenența confesională necunoscută (4,56%). Numele este clar, de la cuvântul Christian – Creștin.
Cristian, cu Google Street View
Curciu, în trecut Criș (în dialectul săsesc Kiertš, în germană Kirtsch, în maghiară Küküllőkőrös, Szászkőrös – Crișul Săsesc, Kőrös – Criș) este un sat în comuna Dârlos din județul Sibiu. Prima mențiune scrisă a localității datează din 1322. Numele care apar în documentele istorice sunt Keureus (1322), Keureusteluk (1331), Kewwrews (1507) și Nagykeoreoss (1587). În 1850, din 951 de locuitori, 629 erau români și 285 germani. În 1992, din 800 de locuitori, 560 erau români, 133 germani și 104 țigani. Confesional, în 1850 în sat erau 516 ortodocși, 288 luterani și 147 greco-catolici. Până în 1992, greco-catolicii abia mai existau, erau 528 ortodocși și 116 evangheliști. Din DEX aflăm: criș2 sn [At: RĂDULESCU-CODIN, î. 187 / Pl: (pbl) ~uri / E: nct] (Reg) 1 Murdărie. 2 Noroi. 3 Jeg. sursa: MDA2 (2010).
Daia, în trecut Daia Săsească (în dialectul săsesc Duelmen, Dôlmen, în germană Dollman, Thalheim, în traducere „Satul din Vale", în maghiară Dolmány), este un sat în comuna Roșia (în maghiară: Veresmart, în germană Rothberg) din județul Sibiu. În 1327 era înregistrat ca membru al filialei din Sibiu a sașilor. Între 1332 și 1335 apare în registrul taxelor papale. După 1500 are ceva dispute cu vecinii asupra terenului. A pierdut toate disputele. A fost parțial incendiat în 1600 de trupele lui Mihai Viteazul. Întregul sat a fost din nou incendiat în 1698. A fost atacat de călăreți străini în 1702 și 1719 (anul când au fost omorâți 104 locuitori). În 1930 aici erau 595 locuitori, din care 300 germani, 232 români, 61 țigani și 2 maghiari; confesional, erau 296 luterani, 163 ortodocși, 130 greco-catolici, 5 romano-catolici și 1 reformat-calvin. În DEX nu există! Am făcut trageri în poligonul ce era pe acolo...
Dârlos, în trecut Dărloș (în dialectul săsesc Durles, în germană Durles, Durlasch, în maghiară Darlac, Darlasz, Darlóc) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Menționată pentru prima oară în scris în anul 1317 drept Possesio Darlaz, localitatea exista încă din secolul al III-lea î.Hr. Și ca să vedem complexitatea evoluției numelui, dăm aici numele istorice succesive: în 1332-1337 Sacerdos de Dorlako, în 1344 Dorloz, în 1349 nobilis de Darlaz, în 1355 posesiunea Darlaz, Symonis ban de Darlaz, în 1357 Nicolao de Durlas, în 1361 Symonis ban de Dorlaz, în 1364 Nicolaus filius Symonis de Dorlo, în 1380 Symonis ban de Darlaz, în 1391 Darlaz, în 1392 Darlas, în 1413 posesiunea Darlaz, în 1424 Andreas de Darlaz, în 1478 Darlaz, în 1526 Darlacz, în 1537 Darlaz, în 1554 Nobilibus Juga darlaczij, în 1587-1589 Darlacz, în 1714 Darlacz (Pragmatica Sanctio), în 1733 Darlocz, în 1760-1762 Darlasz, în 1800 Darlatz, în 1817 Darlatz, în 1827 Darlatz, Durleß, Dirlátz, în 1839 Darlatz, Durleß, Durlosz, Durlotz, Dirlosz, în 1850 Durlasch, în 1854 Durles, Durlosz, Darlacz, în 1857 Darlocz, Durless, Dârlosu, în 1857 Darlácz, în 1873-1877 Darloc, Durles, Dirlosz, în 1882 Darlacz, Derlosu, Darlos, Darlasz, Dirlosz, Darlotz, Durlesz, în 1893 Darlacz, în 1909 Dîrlos, Darlocz, Durles (Harta 1909); în 1913 Darlac + Dióspatak + Hallertanya + Hosszúpatak + Pócstelkipatak + Rándel + Templompatak; în 1921 Dârlos, Darlac (Dicţionar 1921), în 1926 Dârloşiu și în 1932 Dârlos. Ca să vedeți ce complicată e viața! Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, românii formau majoritatea populației. Biserica gotică (sec. 16) are fragmente din pictura murală originală (sursa: DE 1993-2009).
Dârlos, cu Google Earth Pro și poziția pe hartă
Dealu Frumos, în trecut Șulumberg, Șulemberg, (în dialectul săsesc Schinebärch, Šinebarχ, în germană Schönberg, în traducere „Dealu Frumos", în maghiară Lesses, Leses) este un sat în comuna Merghindeal din județul Sibiu. Deși numele său german a fost tradus ca „munte frumos" din latină (prima mențiune despre Pulcromonte, 1280) și mai târziu în limba română (numele oficial de astăzi), prefixul numelui derivând probabil din cuvântului „Schein"). În 1500 erau 51 de fermieri căsătoriți, trei păstori, o moară și două case simple. Între 1687 și 1695, jumătate din case, adică 24 au fost părăsite de locuitorii lor. În 1734 proprietarii s-au mutat de aici. În 1752, printre locuitorii săi, au fost înregistrate pentru prima dată numele a opt iobagi români și a nouă familii de țigani. În 1760 erau 67 ortodocși și 67 catolici. În 1850, din 1.229 locuitori, 636 erau germani, 412 români și 180 țigani; 636 erau ortodocși și 592 evanghelici. În 2002, din 547 locuitori, 499 erau români, 24 țigani și 23 germani; 523 erau ortodocși, 20 evanghelici și 4 adventiști. În DEX nu există.
Dobârca, în trecut Dobărca (în dialectul săsesc Dobrenk, în germană Dobring, Dobreng, Doborka, Doberg, în maghiară Doborka) este un sat ce aparține orașului Miercurea Sibiului din județul Sibiu. Satul era locuit înainte de 1989, în marea lui majoritate, de sași, însă odată cu plecarea acestora, în sat au rămas aproape numai persoane de etnie romă. Biserica luterană (evanghelică) fortificată, în stil romanic, datează din secolul al XIII-lea. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2010. Numele german și românesc sunt probabil al unei persoane de etnie slavă. A fost menționat pentru prima dată în 1309, ca Dobrica, în 1330 ca Duburka, în 1334 ca Doborca în 1336, ca Doburca, în 1484 ca Dobroka, în 1532 ca Dobraka, în 1733 ca Doberka, în 1854 ca Dobrot și Dobarca. În 1479 turcii au distrus satul de două ori. În 1488, erau 61 de familii proprietare de terenuri. În 1599 a fost distrus de oastea lui Mihai Viteazul. În 2002 erau 691 de locuitori, din care 619 erau români, 60 țigani și 10 germani; confesional, 650 erau ortodocși, 11 penticostali și 6 protestanți. Datele recensământului nu arată, dar cea mai mare parte a locuitorilor este formată din țigani. În DEX nu există!
Dumbrăveni, până în 1930 Ibașfalău sau oficial Elisabetopole, (în dialectul săsesc Eppeschdorf, în germană Elisabethstadt – orașul Elisabeta, în maghiară Ebesfalva – satul Ebes, Erzsébetváros – orașul Elisabeta, în latină Elisabetopolis) este un oraș în județul Sibiu. Este menționat documentar în 1332. În 1605, garda castelului de aici a apărat cu succes atacul germanilor din Medgyes. În 1661, o armată turcească condusă de Ali Pașa a apărut în fața lui Apafi cu mesajul sultanului, care l-a chemat la tabăra din Târgu Mureș, unde a fost ales conducător. În 1671 s-au stabilit aici coloniști armeni veniți din Moldova, care au ridicat o impunătoare catedrală în stil baroc (sursa: DE 1993-2009). În 1727 locuiau aici 450-500 de armeni și 280-300 de români. Numele său a fost dat în 1733 de către patronul parohiei catolice armene, arhiepiscopul Szent Árpád. Numele anterioare au fost diferite (în 1332 Ebes, în 1368 Ebesfolwa, în 1637 Ebesdfaluj) și provin din cuvântul maghiar eb („câine"). Se presupune că numele era motivat de faptul că familia Bethlen din Bethel păstra aici câinii de vânătoare. În 2002 erau 8.419 locuitori. Armenii au plecat în mai multe valuri, casele lor fiind cumpărate de sași la mijlocul secolului al XIX-lea. În 1850 locuiau aici 2250 locuitori, din care 689 erau armeni, 619 maghiari, 488 români, 47 germani; confesional, 1.238 erau romano-catolici, 817 greco-catolici și 130 reformați. În 1910, din 4408 de locuitori 2613 erau maghiari, 940 români, 496 germani și 332 țigani; confesional, 4358 erau romano-catolici, 958 greco-catolici, 516 evanghelici, 348 ortodocși, 170 evrei și 125 musulmani egipteni. În 2002, din 6.248 locuitori, 4.526 erau români, 853 maghiari, 740 țigani și 113 germani; confesional, 5.000 erau ortodocși, 594 reformați, 220 greco-catolici, 191 romano-catolici și 102 evanghelici. În 2011 erau 7.388 locuitori, respectiv români (66,5%), țigani (17,45%), maghiari (8,73%) și cu apartenența etnică necunoscută (6,08%). Confesional, sunt ortodocși (79,17%), reformați (6,73%), greco-catolici (2,04%), penticostali (1,72%), romano-catolici (1,66%) și cu apartenența confesională necunoscută (6,17%). Aici s-au născut colegii mei de etnie maghiară Demeter Acațiu, colonel și Demeter Ștefan, general profesor dr. ing. și fost prorector al Academiei Tehnice Militare.
Dumbrăveni, cu Google Earth Pro
Dupuș, în trecut Dupușdorf, Dupăsdorf, Dupușul (în dialectul săsesc Toppesterf, în germană Tobsdorf – satul Tob, Tobesdorf, Toppesdorf, Tobiasdorf, Toblasdorf, Dupesdorf, Toblasdorf, în maghiară Tóbiásfalva, Táblás, Tóbiás, Tabiás) este un sat în comuna Ațel din județul Sibiu. În 1258 a fost menționat pentru prima oară ca Tobiasfalva – Satul Tobias. În 1899 a revenit la numele Tobiasfalva. Aici era o majoritate germană și o minoritate importantă de români. Originea numelui Tobias (Τοβίας) este o versiune greacă a denumirii biblice evreiești „Toviyah" (טוביה), adică „bunătatea lui Dumnezeu". În DEX nu există.
Florești, în 1937 Felța, (în germană Felsendorf, în traducere „Satul cu Stânci", „Stânceni", în dialectul săsesc Fälzenderf, în maghiară Földszin - Pământiu, Földszintelke) este un sat în comuna Laslea din județul Sibiu. Este derivat din numele latin Felicianus. A fost menționat pentru prima dată în 1305, cu ocazia unui cutremur, apoi în 1322 ca Feltevteluke, în 1340 ca Vilzendorfh, în 1349 ca Ffeuthuntelek și Feulthunteleke, în 1357 ca Fetundorph, în 1408 ca Fechyentelke, în 1587-89 ca Feoczentelke. Populația a variat între trei și patru sute de locuitori, de la 1850 până la cel de-al doilea război mondial, și de atunci a pierdut jumătate sau o treime prin emigrarea sașilor. În 1910, din 372 locuitori, 193 erau germani, 137 români și 42 țigani; confesional, 195 erau evangheliști și 177 ortodocși. În 2002, din 127 de locuitori, 75 erau români, 45 țigani, cinci maghiari și doi germani; confesional, 120 erau ortodocși și 4 adventiști. Ca limbă maternă, toate cele 127 de persoane s-au declarat țigani. Istoric, aici erau în majoritate sași iobagi și țigani. Biserica evanghelică a numărat 43 de bărbați și 50 de femei în 1766. În 1820 a fost deținută de Paul și Iosif de Bethlen. Din familiile a 50 iobagi, pe baza numelor, 37 erau sași și 13 români. Majoritatea populației săsești a emigrat, pe bani, în timpul celui de-al doilea deceniu al sistemului socialist. În DEX nu există!
Fofeldea este un sat în comuna Nocrich din județul Sibiu. E menționat pentru prima dată în 1330 ca proprietate a unui cetățean sas. În 1332 apare ca Hoffeld, iar în 1402 avea chiar și un cizmar. E parte a unei dispute teritoriale în 1487. Satul e declarat în domeniul regal. În 1488 erau aici 48 capi de familie și cei ai lor! În 1450 au loc vânzări de terenuri către români. În 1598 erau 14 familii de români aici. Biserica „Sfântul Vasile” a fost ridicată în anul 1804 și a înlocuit vechea biserică de lemn care a fost trecută în posesia credincioșilor uniți (greco-catolici). Comunitatea greco-catolică și-a construit în anul 1854 o biserică de dimensiuni mai mici. Astăzi nu mai trăiește niciun sas aici. Aici s-a născut August Treboniu Laurian (1810–1881), istoric, om politic, publicist, filolog, membru fondator al Academiei Române. În DEX nu există!
Gherdeal (în dialectul săsesc Girtle, în germană Gürteln, Gürtelen, Gürtlen, Girteln, în maghiară Gerdály) este un sat în comuna Bruiu din județul Sibiu. Potrivit primei mențiuni a numelui său (1332 : Valle Ghertrude), numele derivă din numele feminin german Gerda, care s-a transformat apoi în Gürtel, tradus prin cuvântul „centură" sau „curea” și românii care trăiesc în vecinătate au adăugat cuvântul „deal", cu toate că e o vale! Numele ulterioare sunt Gyrtlen (1532), Gerdal (1601), Gyergyal (1733), Gerdally (1760-1762), Gerdály (1805), Girdale (1839), Gürteln (1850) și Girteln (1854). În 1850, din cei 444 locuitori, 315 erau germani, 87 români și 42 țigani; confesional, 315 erau evanghelici, 89 ortodocși și 40 greco-catolici. În 2002, din doar 31 de familii, 22 erau români, 8 germani și 1 maghiar; consesional, 23 erau ortodocși și 8 calviniști. În DEX nu există că Institutul de Lingvistică poate are alte treburi!
Ghijasa de Jos, în trecut Visa de Jos, Ghijașa-de-Jos (în dialectul săsesc Grisgesesz, în germană Untergesäss – înainte de fund, în maghiară Alsógezés) este un sat în comuna Nocrich din județul Sibiu. Numele lui a fost menționat prima dată pe o diplomă din 1319 ca Zeech. Primul document existent arată că în 1319 satul era al lui Zeech, iar în 1364 al lui Martunfiwa Seez. Variantele ulterioare de nume sunt: în 1335 Gesez, în 1364 Seez, în 1491 Gezech, în 1534 Ghezecz, în 1733 Kisása, în 1750 Lower Gezses, în 1805 Gezi, în 1808 Gëz, Unter-Gesäss, Gyza de Gos - Visa de Gos, în 1861 Alsó-Gezi, în 1888 Alsó-Gály (Unter-Gesäss, Ghisata de jos), în 1913 Alsógezés. În 1721 existau în sat 128 de familii. Locul bisericii este necunoscut. În 1910, din 719 locuitori, 713 erau români. Din ei 708 erau ortodocși. Azi nu există vreun sas pe aici, în satul izolat. Nu există în DEX!
Ghijasa de Sus, cunoscut și ca Visa de Sus (în maghiară Felsőgezés, în germană Obergesäß – după fund), este un sat în comuna Alțâna din județul Sibiu. Anul primei atestări scrise a localitații este 1364 în „Possesiones Martunfolwa et Seez“. În 1456 se face o mențiune documentară ce consemnează trecerea unor teritorii întinse ce aparțin de satele Ghijasa de Sus, Ghijasa de Jos, Vecerd și Ighișu Vechi în posesia unor comiți din Alțâna. Acești comiți se maghiarizează sub numele de Gerendi și intră in puternice conflicte cu locuitorii din Alțâna, iar aceștia din urmă se hotărăsc să le cumpere posesiunile și să îi înlăture. În primăvara anului 1848 iobagii din satele Ghijasa de Sus, Vecerd, Ighișu Vechi, Bârghiș și Coveș s-au strâns în Lunca Vecerdului, ridicându-se împotriva nobililor, omorându-i pe cațiva și sechestrându-i pe ceilalți. Iar, ca măsură punitivă, liderii revoltei au fost capturați și mai apoi spânzurați în Dealul Furcilor. În 1785 avea 599 locuitori, din care 38 capi de familii erau ortodocși. În 1790 erau 467 greco-catolici. În 1850, din 715 locuitori, 705 erau români și 70 țigani; toți sunt greco-catolici. În anul 1930 erau 753 locuitori, din care 729 s-au declarat români, 20 unguri și 4 evrei. Confesional, erau 37 ortodocși, 705 greco-catolici, 4 reformați, 4 izraeliți, 2 unitarieni și 1 romano-catolic. În 1992 în sat mai trăiau doar 290 de persoane. În 2002 erau 239 români ortodocși. Nu există în DEX!
Giacăș, în trecut Geacăș, Giacoș, Giacheș (în dialectul săsesc Gogeschderf, în germană Gogeschdorf, Jakobsdorf, în maghiară Gyákos, Jakabfája) este un sat în comuna Alma din județul Sibiu. Numele Giacăș provine din antroponimul german Jakob, satul lui Iacob. Din 1337, când cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky (1337), Gyaktelke (1351), Gyakus (1360), Gyakos (1435), Kekes (1496), Gijeke (1733 – în conscripția Klein), Gzsakes (1750 – în conscripția Aaron), Fákos, Gyákos (1760-1762 – în conscripția Buccow, generalul care a distrus ortodoxismul în Transilvania), Gyákos (1805 – în conscripția Dósa), Gyákos, Iagekobsdorf, Giacheș, Giacăș (1854 – în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). E documentat întâi în 1337 cu o tranzacție de teren între unguri. George Bacoch devine proprietar în 1435. După 1500 aici trăiau unguri care i-au acceptat pe sași după 1600. În 1701 au rămas aici doar un ungur și un sas. În 1832 erau vreo 30 de evanghelici și 150 de români. A fost dizolvat în 1966 și apoi repopulat. Aici există o parohie evanghelică, una greco-catolică și una ortodoxă. Nu există în DEX! Oare nu merită să ne rescriem istoria? sau o facem numai pe bani?
Glâmboaca, în trecut Glămboaca, Glîmbocata (în dialectul săsesc Honerbich, în germană Hühnerbach - „pui de pârâu”, pârâiaș, Honnerbach, în maghiară Glimboka) este un sat ce aparține orașului Avrig din județul Sibiu. Numele a fost menționat pentru prima dată în 1332, ca Honrabach – pârâul Honra. Variantele de nume ulterioare sunt diverse - în 1418 Hunerbach, Glemboka, în 1589 Gliboka, în 1750 Glimboka, în 1808 Hannerbach ~ Hännerbach, Glirloka, în 1861 Hänerbach Újeh, Kühnerbach, în 1888 Glimboaka, în 1913, Glimboka. În 1910 erau aici 475 români, din care 25 erau greco-catolici și 450 ortodocși. Nu există în DEX!
Gura Râului (în germană Auendorf, Gurarou, Gurareu, în maghiară Guraró) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu (la izvoarele Cibinului, din Mărginimea Sibiului). Conform unei inscripții lapidare, anul 1202 este anul in care a fost construită actuala biserică „Sfânta Paraschiva". Numele a fost menționat pentru prima dată într-un document din 1322. Primul sat era păstrat în 1476, apoi germanii au creat vila Awendorff Wlachicalis. Un document în limba germană din 1558 menționează construcția unei Mănăstiri Negre ce pare a fi fost ortodoxă, după ce sașii s- au convertit la credința evanghelică. Alte atestări sunt din secolul al XVI-lea, în legatură cu unele conflicte cu localitatea Cristian pentru pășunile din munți. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea a participat la procesul de transhumanță a păstoritului. În 1811 trăiau aici 381 de familii de români și 18 de țigani, din care 382 de membri erau ortodocși și 28 greco-catolici . Școala a fost înființată în 1805. În 1892 i s-a acordat permisiunea de a organiza un târg săptămânal. În 1894 satul avea imaginea unei așezări urbane, 40% din case erau construite din piatră sau cărămidă; 50% aveau trei sau mai multe camere, 40% aveau două. Existau 16.267 parcele de teren, 59% păduri, 24% fânețe, 10% pășuni și 7% teren arabil. În 1893 s-a format o cooperativă, de care după 1989 fugim cu toții. În 1900 funcționau 38 de fabrici de cherestea, dintre care 18 în sat. În 1941, 440 de persoane au lucrau în fabricile de cherestea. Recapitulând, în 1850, din 2.338 locuitori, 2.083 erau români și 244 țigani; 1.909 erau ortodocși și 418 greco-catolici. În 1894, potrivit unui studiu al preotului local Ioachim Muntean, din 2.880 de locuitori, românii fiind majoritari, erau 148 albinari și 46 .fierari țigani, dar și câțiva sași. 2.514 erau ortodocși și 343 greco-catolici. Conform datelor recensământului făcut de unguri, jumătate din populație putea citi și doar 16 vorbeau limba maghiară. În 2002, din 3.621 locuitori, 3.616 erau români; 3.472 erau ortodocși, 103 adventiști și 36 baptiști. Mi-a plăcut maghiarzarea numelui, ca „Guraró”!
Gura Râului cu Google Street View și biserica ortodoxă
Ați observat, cred, că imagini am atașat doar la comune și orașe. Orice părere mi se poate transmite prin mesaj email la una din adresele de mai jos sau poate fi postată aici pentru membrii Cronopedia.
Să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
-->
Comentarii