Călătorii geodezice, oiconime din județul Sibiu (VIII-7)
Oiconime din județul Sibiu, unde s-au stabilit cei mai mulți sași
Moto: „Noi nu coalizăm statele, ci unim oamenii.” Jean Monnet
Nemșa (în dialectul săsesc Nimesch, Nimeš, în germană Niemesch – nemeș sursa: DEX '09 2009, Nimesch, Nimisch, Nimschdorf, în maghiară Nemes = nobil - denumirea dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii; Szásznemes – Sasul nobil) este un sat în comuna Moșna din județul Sibiu. Prima mențiune scrisă este din anul 1359. Numele succesive au fost: Nyms sau Nympz (1359), vila Nymisch (1395), Nymys (1532), Nimes (1694). În 1532, erau înregistrați 40 de țărani. În 1694, ca urmare a unui incendiu, întregul sat a primit o scutire de taxe. În 1824 a fost construită casa comunității evanghelice. În primăvara anului 1786 erau 425, în 1960 erau 536, iar în 1940 erau 543 de locuitori. În DEX nu există.
Netuș, mai demult Netușei (în dialectul săsesc Netschessen, Njetesen, Net'ezn, în germană Neidhausen, Neithausen, Neuthausen, Agnetenhausen, Neidhaus, în maghiară Netus) este un sat în comuna Iacobeni din județul Sibiu (netus, de la neo = nou, în latină). E menționat prima dată în 1309 într-un document adresat scaunului săsesc din Sibiu. E listat ca sat liber în 1500 cu 30 de țărani, 2 ciobani, o școală și o moară. Un incendiu din 1508 a cauzat daune mari. În 1532 erau 32 de țărani. Biserica în stil gotic a fost construită în secolul al XV-lea. În 1599 biserica a fost fortificată. În 1860 biserica e renovată. Nu este în DEX!
Nocrich (în dialectul săsesc Löschkirk – Biserica Stinsă, Laeschkirik, Leškirich, în germană Leschkirch, Löschkirch, în maghiară Újegyház – Casa nouă = Noua Biserică), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. În 2002, erau 2.641 locuitori. În 2011, din cei 2.868 locuitori, erau români (84,27%), romi (8,05%) și cu apartenența etnică necunoscută (7,25%). Confesional, erau ortodocși (90,06%), penticostali (1,6%) și cu apartenența confesională necunoscută (7,25%). În 1263 a fost menționat pentru prima dată ca Nogrech. Există o mare biserică evanghelică în cetatea saxonă. Până în 1876, a fost sediul unuia dintre cele nouă scaune săsești, Újezdhouse. În 1910, din 1.243 locuitori, 639 erau germani, 351 români și 100 maghiari. În 1992, din 2.495 locuitori, 2.095 erau români, 312 țigani, 79 germani și 6 maghiari. Avea 2.453 locuitori în 2000 - sursa: DE (1993-2009).
Nocrich pe imaginea satelitară
Noiștat, mai demult Nouștat (în dialectul săsesc Naerscht, în germană Neustadt – Orașul Nou, în maghiară Újváros – Orașul Nou) este un sat în comuna Iacobeni din județul Sibiu. Apare în 1355 ca Villa Noua, numindu-se apoi în 1389 Nova civitas, în 1423 Niva civitas, în 1488 Nejerstad, în 1497 Newstal, în 1532 Neyrstat. Biserica fortificată evanghelică a fost construită în 1487 peste un turn de biserică românească din secolul al XIII-lea. Din 1856 până în 1868 biserica gotică a fost reconstruită în stil clasic, în timp ce zidul castelului a fost dezmembrat. Biserica Ortodoxă Sf. arhangheli Mihail și Gabriel a fost construită în 1820. În DEX nu există!
Nou (Roșia), fost Noul Săsesc (în dialectul săsesc Noenderf, în germană Neudorf – Satul Nou, în maghiară Szászújfalu – Satul Nou Săsesc, Újfalu – Satul Nou) este un sat în comuna Roșia din județul Sibiu. Numele a fost menționat pentru prima dată în 1305 ca Ujfalu și din nou în 1309 ca aparținând districtului Alb. Alte variante ale numelui sunt în 1332-1335 Nova Villa, în 1349 Nova Villa, în 1372 Wyoming, în 1468 Newndorff, în 1501 Nayendorff, în 1733 Nou, în 1760-1762 Saxonia-Ujfalu, în 1808 Újfalu (Saxonia), Neudorf, Noe, Szász-Ujfalu, Noul, Szász-Újfalu (Neudorf, Noul-Săsesc) și în 1913 Szászújfalu. În 1910, din cei 1.152 locuitori, 8 erau maghiari, 415 germani, 591 români și 138 țigani. Dintre aceștia, 706 erau greco-catolici, 417 protestanți și 22 ortodocși. În DEX nu există!
Nou Român, mai demult Nou-Romînesc, Noul-român (în dialectul săsesc Goldbich, în germană Wallachisch-Neudorf – Satul Nou Valah, Rumänischneudorf – Satul Românesc, Neudorf – Satul nou, Goldbach – Pârâul de Aur, în maghiară Oláhújfalu – Satul Nou al valahilor, Újfalu – Satul Nou) este un sat în comuna Arpașu de Jos din județul Sibiu. În 1307 se numea Ujfalu, în 1382 Vila Nova, iar în 1418 Kerz Olachorum – Lumânarea Valahilor. Românii au trecut la greco-catolicism în prima treime a secolului al XIX-lea, parohia fiind înființată în 1837. În 1900, din 898 locuitori, 776 erau români, 110 maghiari și 10 germani; 775 erau greco-catolici și 107 reformați. În anul 2002, din 391 locuitori, 354 erau români și 37 maghiari; 331 erau ortodocși, 28 reformați și 26 adventiști. În DEX nu există.
Nou Săsesc, mai demult Nou (în dialectul săsesc Noandref, în germană Sächsisch-Neudorf – Noul Sat Săsesc, Deutsch-Neudorf – Noul Sat German, Neudorf bei Schäßburg, în maghiară Apaújfalu, Szászújfalu, Újfalu) este un sat în comuna Laslea din județul Sibiu. Numele Apaújfalu a fost menționat pentru prima dată pe o diplomă din 1305. În 1309 se numea Ulrichius, apoi a fost menționat și preotul său paroh Ulricus (Györffy). Din 1345, au rămas date despre arderea capelei Sf. Ecaterina. În 1910 avea 976 locuitori, din care 276 erau români, 3 maghiari, 661 germani și 37 țigani. Dintre ei, 82 erau greco-catolici, 664 protestanți, 226 ortodocși. În DEX nu există!
Nucet (în dialectul săsesc Joannisbrig, Joannesbrig, în germană Johannisberg - Muntele Johannis, Johannesberg, Jannesberg, în maghiară Szentjánoshegy, Szentjánoshegye) este un sat în comuna Roșia din județul Sibiu. Numele Szentjánosfalva Szentjánoshegy a fost menționat în 1387 ca un sat (via) pe o diplomă, cu numele Regina ZentJanusfalua. Alte variante de nume au fost Zenthjanoshegye în 1435, Janusfalva în 1539, Nucsed în 1733, Nucset în 1750, St. Jánoshegy în 1760-1762, Szentjánoshegy, Jannesberg Szentjánoshegy în 1809, Johannesberg, Nucséd, Jánoshegye, Johannsberg, Nutsed în 1888, Szentjánoshegy (Johannisberg, Nucet, Nucset) în 1913. În 1910, din 764 de locuitori, 760 erau români. Din aceștia, 238 erau greco-catolici și 526 ortodocși. E cuvânt românesc, s. n. Livadă de nuci (1). – lat. nucetum - sursa: DEX '98 (1998).
Ocna Sibiului (denumiri vechi Vizocna, Ocna-Sibiiului și Ocna, denumiri în dialectul săsesc Salzbrich, Zâltsbriχ, în germană Salzburg – orașul Sării și în maghiară Vizakna, Vízakna, în latină: Salisburgum – Orașul Sării) este un oraș în județul Sibiu. Numele său se referă la mina de sare din apropierea râului Viza (Apă, în română Vișa, în germană Weiß). Numele provine din wiß („alb"), fie de la pecenegi. A fost scris prima dată în 1263 ca Vyz, apoi în 1291 ca Vyzacna, în 1309 și după aceea ca Salisfodio sau Salisforio. Primul document cunoscut este din 1278, ca „Gaan filius Alardi”. În 1327 trimite delegați la adunarea sașilor din Sibiu. În 1346 a avut o dispută teritorială cu cei din Slimnic pentru a construi o biserică a sașilor. În 1375 regele a dat liber la stabilirea de noi coloniști. Satul a început extracția sării în 1418, primind licență de vânzare de la rege. Satul a fost ars de turci în 1493, iar în 1552 regele l-a numit jude aici pe Petrus Haller. Biserica în stil roman a fost construită în secolul al XIII-lea și a fost fortificată în secolul al XV-lea, fiind modificată și cu elemente în stil gotic. În 1785 eau 2.991 locuitori. Recensămintele bisericilor din 1766 includeau 683 reformați și 31 evangheliști, ortodocși, iar din 1785 2.985 ortodocși, 284 greco-catolici și 195 romano-catolici. În 1850, din 3.709 locuitori, 2.445 erau români, 1.148 maghiari, 84 țigani și 22 germani; 2.098 erau ortodocși, 1.008 reformați, 432 greco-catolici, 130 romano-catolici și 41 protestanți. În 1910, din 4.048 locuitori, 2.648 erau români, 1232 maghiari, 104 țigani și 62 germani; 2.433 erau ortodocși, 954 reformați, 327 greco-catolici, 230 romano-catolici, 68 evanghelici și 33 evrei. În 2002, din 3.883 locuitori, 3.404 erau români, 404 maghiari și 60 țigani; 3.383 erau ortodocși, 338 reformați și 73 romano-catolici.
Ocna Sibiului pe imaginea satelitară
Orlat (în dialectul săsesc Awersch-Bleschderf, în germană Winsberg – Muntele Învingătorilor, Ortenbach – Locul Pârâului, în maghiară Orlát, Váralja – Sub Castel, Váraljafalu – Satul de sub castel) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. În 2002 erau 3.271 locuitori. Numele de astăzi a apărut în limba română, probabil într-o formă medievală din *Váralát – Sub castel, dispărând consoana „V”. Alte nume istorice sunt: Suburbio (1309), Monte Civinii (1317), Warolyafalw (1322), Waralia (1366), Mons Cibinij (1394), Winsperg (1495), Oralath (1507) . Localitatea a fost construită sub castelul Szeben (Salgó), iar în 1309 și 1318 a fost construită biserica sa catolică. În 1322, avea satele Szécs, Ecsel, Omlás și alte cinci sate românești. În anii 1350, populația săsească a dispărut din cauza epidemiei de ciumă sau a migrat, Orlat devenind sat românesc. A fost sediul Gărzii de Frontieră din Transilvania,care a fost organizată în 1760, dar desființată în 1851. În 1864, în orașul militarizat, a fost sediul primului regiment de infanterie format din români. În 1850, erau 1.315 români, 74 germani, 51 țigani (de limbă română) și 19 maghiari; 1.366 erau greco-catolici și 91 romano-catolici. În 1910, din 1.836 locuitori, 1.711 erau români (inclusiv țiganii), 72 germani și 47 maghiari; 1.630 erau greco-catolici, 74 ortodocși, 54 romano-catolici, 50 evanghelici și 27 reformați. În 2002, din 3.271 locuitori, 3.226 erau români și 27 maghiari; 3.243 erau ortodocși. La recensământul din 2011 erau 3.205 locuitori, adică români (96,1%), romi (1,31%) și cu apartenența etnică necunoscută (1,93%). Confesional, erau ortodocși (94,82%), greco-catolici (1,75%) și cu apartenența confesională necunoscută (1,93%). În Orlat se află ruinele unei cetăți din sec. XIV-XV, biserica Sf. Nicolae (1794) și clădirea sediului comandamentului grăniceresc (1763, renovată în sec. XX); sursa: DE (1993-2009).
Orlat pe imaginea satelitară
Paltin este un sat în comuna Boița din județul Sibiu. A fost creat în 1956. La recensământul populației în 2002 avea 420 locuitori. Iese din orașul Tălmaciu și intră în comuna Boița pe baza unui referendum organizat în 2004.
Pădureni este un sat în comuna Slimnic din județul Sibiu. E pe cale de dispariție. Multe case sunt dărăpănate şi cu uşi ferecate cu lacăte mari. Ferestrele-s acoperite cu perdele zdrenţuite şi sunt porţi grele de lemn ce se înclină să cadă. E de fapt cătunul Pădureni...
Păuca (în dialectul săsesc Ternen, în germană Törnen – a conduce, Pocken, Pokendorf, în maghiară Pókafalva – Satul Póka) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima mențiune scrisă este din 1272, ca Pokafalua. Alte variante de nume sunt: Duabus Turribus (1309), Pouka Cheuturn (1313), Poka (1328), Buabus Turribus (1332), Pókafalva (1418), Czwen Turren (1478), Dörna (1484). În 1850, în Pókafalva erau 665 români, 90 maghiari, 329 germani (sași) și 93 țigani. În 2002, din cei 705 locuitori, 674 erau români, 29 germani (sași) și 2 de alte etnii. În satul P. se află o biserică ortodoxă, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. XVIII) și o biserică evanghelică (1804), iar în satul Presaca, biserica de lemn Sf. Treime (sec. 18, sursa: DE 1993-2009).
Păuca pe imaginea satelitară
Păucea, cunoscută și ca Păucea Mediașului, mai demult Păucișoara, Pocișoara (în maghiară Pócstelke, Póstelke, în germană Puschendorf, în dialectul săsesc Puschendref), este un sat în comuna Blăjel din județul Sibiu. Datează din 1366, când satul Puschendorf a fost listat în posesia familiei maghiare Adliger. În 1374 a fost listat ca sat al comunității Kokelburger. În 1302 era posesia unui conte de Mediaș. E în centrul unei dispute în 1450 între contele de mediaș și moștenitorii fostului proprietar. În 1552 contele de Mediaș câștigă procesul. În 1910 sașii cumpără satul și întemeiază aici câteva familii. Această comunitate de sași se alătură comunității sașilor din Mediaș. Biserica datează din secolul al XV-lea. A fost renovată în 1762 cu detaliile de fortificare și definitivată complet în 1926. O nouă biserică a fost construită în 1927. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 678 locuitori, din care 438 erau români (64,6%), 121 maghiari (17,8%), 117 germani (17,2%) ș.a. Confesional, erau 436 ortodocși (64,3%), 117 evanghelici luterani (17,2%), 109 reformați (16,1%) ș.a. În anul 2007 erau 70% români, 25% maghiari, 2,5% sași. În DEX nu există!
Pelișor, mai demult Măgărei, Măgărău, Măgria (în dialectul săsesc Muegeroi, Mogerâ, în germană Magarey, Magaren, Magerau, în maghiară Magaré), este un sat în comuna Bârghiș din județul Sibiu. Prima mențiune scrisă a din 1357 ca proprietatea Magare a lui Werus și Stephan, fiii contelui Stephan din Alzen. După moartea lor a reintrat în domeniul regal. În 1400 era listat ca sat al comunității sașilor din Kosder. În 1500 erau 51 de țărani, un învățător și doi ciobani. În 1676 satul a fost părăsit, nu se știe din ce pricină. În 1695 trăiau aici 22 de țărani. Un incendiu distruge satul în 1790. În 1855 are loc o dispută între Biertan și Pelișor, încheiată în favoarea Biertanului. Clădirea bisericii în stil gotic a fost construită în secolul al XV-lea. Ca turn clopotniță, a fost folosit turnul de intrare al cetății, probabil de la începutul secolului al XVI-lea. Clopotul mic arată data 1512. În 1850, din 908 locuitori, 376 erau germani, 361 români și 166 țigani, iar în 1992, din 479 locuitori, 341 erau români, 119 țigani și 15 germani.
Petiș, colocvial Petișdorf, (în germană Petersdorf – Satul (lui) Petre, Petisdorf, în dialectul săsesc Piterschterf, în maghiară Kispéterfalva – Satul lui Petrică, Péterfalva) este un sat în comuna Șeica Mare din județul Sibiu. Satul Petiș este atestat documentar din anul 1336 sub denumirea maghiară Peturfolua, apoi, în 1414, sub denumirea latină Villa Petri. La recensământul din 1930 erau înregistrați 522 locuitori, dintre care 380 germani, 141 români și 1 maghiar. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 379 luterani, 134 greco-catolici, 7 ortodocși și 2 baptiști. În 2002, din cei 89 locuitori, 71 erau români, 15 germani, 2 maghiari și 1 evreu; 70 erau ortodocși, 15 evanghelici, 2 greco-catolici și 2 reformați. În DEX nu există ca sat.
Poiana Sibiului (în germană Pojana, Pojan, Flußau, Flussau, în maghiară Polyán, Pojána) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, în Mărginimea Sibiului. Prima mențiune a fost făcută în 1462, cu numele Vila Flosawe. Numele românesc de astăzi a apărut pentru prima dată în 1532, Poiana, de origine slavă (poljana, în Croația multe sate poartă acest nume), care, de fapt, înseamnă „paradis curat". Numele german e compus din cuvintele râu - Fluss și dumbravă - Au. Era un sat românesc de graniță. În 1500 în el trăiau 19 sași. În 1508 plătea taxe scaunului săsesc Miercurea Sibiului. Nu sunt informații drspre biserica săsească și nu se văd urmele. În epoca nouă, este unul din cele mai importante sate de transhumanță din Transilvania. În 1719, printre proprietari era și un evreu. În 1532 trăiau aici 56 de familii, în 1713 46 de familii, în 1733 121 de familii. În 1789 a fost scutit de obligațiile statale. În 1850, din 4.076 locuitori, 3.989 erau români și 85 țigani; 4.075 erau ortodocși. În 2002,din 2.799 locuitori, 2.782 erau români și 15 țigani; 2.746 erau ortodocși și 51 baptiști. În DEX nu există!
Poiana Sibiului pe imaginea satelitară
Poienița, mai demult Găinari, Poenița, (în dialectul săsesc Hienendref, în germană Konradsdorf, Hühnerdorf, în trad. „Satul Găinilor”, alternativ Hühnerbach, în trad. „Pârâul Găinilor”, în maghiară Gainár, Oláhtyúkos – Găinile Valahe, Tyukos - Găinile, Korláttelke – parcele înghesuite) este un sat în comuna Cârța din județul Sibiu. În 1322 era cunoscut ca Honrahbah. Alte nume succesive au fost: în 1357 Corlatteluke, în 1375 Vila Chonradi, în 1382 Korlatthelke, vila Conradi, v. Chonradi; în 1509 Carpenter; în 1536 Gaynar al. Nom. Korlaththelke; în 1721 Gainar; în 1733 Geinar; în 1760-1762 Gainar (cb); în 1800 Gunnar; în 1808 Tyukos (Oláh-), Olájtukos, Gajnáriu (Lipszky); în 1839 Gainár, Hühnerbach, Geinár; ....., în 1857-1909 Găinari, Gainar (Harta 1909); ...., în 1921 Găinari, Gainar; în 1932 Găinari; în 1956 Găinari; în 1960 Poenița; în 1972 Poienița. În anul 1733, la conscripțiunea organizată de episcopul Inocențiu Micu-Klein, în localitatea Geinar a fost recenzat un preot, Iuon, greco-catolic. În localitate exista o biserică și o casă parohială; în localitatea românească Geinar trăiau 26 de familii, adică circa 130 de persoane. În 1786 avea 2.198 de locuitori. În 1850, din 4076 de locuitori, 3989 erau români și 85 țigani; 4.075 erau ortodocși. La recensământul din 1930 erau 224 locuitori, din care 180 români, 8 maghiari și 36 țigani. Confesional, 128 erau ortodocși, 88 greco-catolici și 8 romano-catolici. În anul 2002, din 2.799 locuitori, 2.782 erau români și 15 țigani; 2.746 erau ortodocși și 51 baptiști. În DEX nu există.
Poplaca (în germană Gunzendorf – satul Gunzen, în maghiară Popláka, Paplaka) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Prima sa mențiune scrisă a fost în 1488 sub numele de Walachi Gonczesdorff. În direcția Orlat s-au descoperit urme din neolitic și din epoca timpurie a bronzului. În 1850, din 2.278 locuitori, 2.240 erau români, 4 germani și 34 țigani. În 1992, din 1.734 locuitori, 1685 erau români, 3 germani și 45 țigani. În 2003 avea 1.704 locuitori. Aici se află biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (1793), cu zid de incintă construit în 1818 (sursa: DE 1993-2000). Un oraș german cu același nume, Gunzendorf, aparține municipalității Buttenheim (districtul Bamberg din Bavaria). Semnificația e dificil de aflat, și-o dispută ungurii și românii. Așteptăm păreri. În sanscrita veche nu există!
Poplaca pe imaginea satelitară
Porumbacu de Jos (în germană Unter-Bornbach, în trad. „mai Jos de cursul pârâului”, în maghiară Alsó-Porumbak) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu. Numele lui derivă probabil din numele Porrembich („pârâul de păstrăvi"), din dialect german, influențat etimologic de cuvântul românesc „porumb" (prin etologie populară, vorbitorul interpretează o semnificație etimologică incomprehensibilă, fără sens, a unui cuvânt străin răspândit sau extins într-o manieră asociativă bazată pe cuvintele deja cunoscute în limba sa maternă). A fost menționat pentru prima dată în 1466 (cu 10 familii) în Porombak, apoi în 1546 ca Warembach, în 1550 ca Warmbach și în 1589 ca Porporak. În 1713 erau 170 de familii, majoritatea români. Din registrul conscripțiunii din 1733, realizată la cererea episcopului greco-catolic Inocențiu Micu-Klein, aflăm că la Porumbacu de Jos au fost recenzate 150 de familii, adică vreo 750 de persoane. Din registrul aceleiași conscripțiuni, mai afăm numele preoților care serveau în localitatea Porumbacul de Jos, la momentul conscripțiunii: Illye (Ilie), Rad (Radu), Opre (Oprea), Sztreze (Streza, toți uniți), precum și Szimion (Simion) (neunit, adică ortodox). La Porumbacul de Jos funcționa o biserică. Denumirea localității, Alsó-Porumbak, precum și numele preoților erau redate cu ortografie maghiară, întrucât rezultatele recensământului erau destinate unei comisii formate din neromâni, în majoritate unguri, că de fapt ăștia maghiarizau toate numele, așa cum fac și azi. În 1880, din 1.415 locuitori, 1.250 erau români, 64 germani, 22 maghiari și 78 țigani; 948 erau ortodocși, 378 greco-catolici, 38 romano-catolici 26 evrei și 22 protestanți. În 2002, din 1.102 locuitori, 925 erau români și 169 țigani; 927 erau.ortodocși, 121 greco-catolici, 28 adventiști și 13 romano-catolici. În prezent, aproximativ 1.000 de persoane au câte o locuință aici, dar numai 500 locuiesc permanent. Așa că de la „bach” – pârâu la „*bacu” nu-i decât un pas!
Porumbacu de Jos pe imaginea satelitară
Porumbacu de Sus (germană Ober-Bornbach, în trad. „Mai Sus de cursul pârâului”, în maghiară Felső-Porumbak – porumbacul Superior) este un sat în comuna Porumbacu de Jos din județul Sibiu. Vatra satului are o suprafată de 91 ha. Satul datează din anul 1223. Numele au fost diverse - Porum Utramque în 1466, Porumbak superior în 1589, Porumbach superior în 1733, iar în 1750 Porumbok superior. În 1880 erau 1.530 români, 102 germani, 21 maghiari și 142 de vorbitori nativi de maghiară; 1.505 erau ortodocși, 164 greco-catolici, 99 romano-catolici și 16 unitarieni. În 2002, din 859 de locuitori, 838 erau români, 11 maghiari și 8 țigani; 852 erau ortodocși. Și uite că „Porum” a fost înainte de „Porumbacu”! Așa că mai trebuie insistat!
Presaca, mai demult Presaca de Secaș, Presaca de Jos (în germană Kerschdorf – satul Kersh, Unter-Pressendorf, în maghiară Székásgyepü – grădina cu iarbă, Alsópreszáka – Presaca de jos, Székáspreszáka – Presaca sediu de scaun) este un sat în comuna Păuca din județul Sibiu. Numele său menționat deja în 1296 pe o diplomă numită Kysse [u] h [n] iuxta tm Kuhna ... t, era „Tera Kysseukuhna” (aici vechiul „kuhna”, acum „konyha”, era bucătăria arhiereului). În 1313 a fost menționat cu numele Kohna, ca unitate a Gyulafehérvár (Alba Iulia). Alte variante de nume au fost: în 1313 Kohna, în 1647 Prašaka, în 1733 și 1750 Preszaka, în 1808 Preszáka (inferior) h., Ober Pressendorf g., Preszáká de Doszosz, în 1854 Preszáka h., Kerschdorf g., în 1861 Valea Presaka, în 1888 Preszáka, Preszáka-Székás (Kerschdorf) și în 1913 Székásgyepü. În 1302 e listat ca membru al secției sașilor din Alba Iulia. În 1647 avea proprietate aici György Rákóczi. În 1910, din 769 locuitori, 745 erau români și 15 maghiari. 739 erau greco-catolici, 14 reformați și 11 ortodocși. Conform recensământului din 1930 localitatea număra 961 de locuitori, din care 949 erau greco-catolici, 7 din cultul mozaic și 5 ortodocși. La recensământul din 2002, cei 497 locuitori erau toți români. Încercând să vedem originea cuvântului Presaca, observăm că nu are nimic în comun cu stupăritul. Dar găsim în dicționare și altă semnificație: prisácă (prisắci), s. f. – 1. Runc, pădure tăiată. – 2. Rariște, poiană. – 3. Stupină. – Var. Mold. priseacă. Sl., cf. bg. prĕsĕk, cr. presĕka, din sl. prisĕkati „a tăia” (Cihac, II, 293; Conev 41; Iordan, Dift., 79) - sursa: DER (1958-1966). Așa că până la o grădină cu iarbă, care poate proveni de la o defrișare, nu e decât un pas! Polonezii îi zic prisăcii „pasieka”, sârbii „пчелињак”, adică „pčelinjak”, precum croații. Iar domniile voastre trageți concluziile și mai săpați.
Să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc.ro
-->
Comentarii