Când bate vântul prin casă
Și ploaia plânge la geamuri,
Uităm ori nu ne mai pasă
De pomii rămași fără ramuri!
Când prin odăi doar pustiul
Își toarce tăcerea-n surghiun,
Gândul și dorul nebunul
Trec pragul în zbor de taifun.
Când te trezesti dimineața
Te mângâie cerul senin,
Alta îți este azi viața
Şi cafeaua-i cu gust de pelin!
Stai cu privirea pe zare
Strivind depărtarea în pumni,
Lacrimi te prind între gheare,
Iar inima se zbate-n cărbuni.
Clipele trec măsurate
De un ceas anume oprit,
Zilele par neschimbate
Sub un cer abătut, ostenit!
Rochii în alb de mătasă
Plutesc prin pomi fără ramuri.
Când bate vântul prin casă,
Doar noaptea rămâne la geamuri!
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos, d-na Ilzi-Aurora!
D-le Muntean, mulţumiri de popas şi imagine!
Mulţumesc frumos de aprecieri, d-na Gabriela!
Foarte frumos poem!
Mulţumesc frumos de popas şi apreciere, d-na Drăgan!
Da d-na Ion Rodica Nicoleta, un pustiu, doar că e în plină vară când pentru o prietenă dragă ,,un ceas anume" s-a oprit.
Mulţumesc frumos de semn!
Când prin odăi doar pustiul
Își toarce tăcerea-n surghiun,
Gândul și dorul nebunul
Trec pragul în zbor de taifun." Pretuire!
un pustiu de toamna batand la fereastra, o durere sinistra ca un clopot in suflet... Pustiu...