Când dorm
Când dorm am buzele pecetluite
sub tăcerile lumii, prin ierburi de silabe,
sau păcat, nătânge trenuri tac tăcerea,
în gând, sub strigătul cu zorii de
crăpat.
Când dorm şi colţul genelor mi-s arse,
şi gustul clipelor, mi-e răsfirat,
încă mai simt şuviţe
inelate, secunda-i veşnicia,
din păcat.
O şoaptă eu mai am, iubito, în prag,
arzând dorinţa dimineţilor
în paşi,
visez cu tine verde poezia,
sub mângâierea tainelor ...
trăpaşi.
Când dorm, în vis doar tu, îmi eşti
cărarea,
o pernă a iertării căpătâi,
în liniştea din ceruri,
mi-e visarea,
iar înflorirea ta, mi-e cea dintâi.
Visez , visez cu tine-un răsărit,
iar trupul tău,
mi-e muntele aproape,
mă întorc iubito-n noaptea
ce-ai venit,
în gândul şi în ghimpele
din şoapte.
-->
Comentarii