Rămân
în miezul cuvintelor
o columnă de sunet
cântând înaltul robit.
Sparg tiparul luminii
în aşchii
mai ascuţite ca diamantul.
Rădăcinile peste margini se-ntind,
de înverzeşte uleiul în lemn
şi un semn limpede lasă
celor ce scriu pe frunze.
Eu caut în partea care apune,
arunc târziul peste apele moarte,
pesemne ceva tot mai rămâne,
să mă înclin în faţa dreptăţii.
Atunci când vine flacăra
o port în mâini ca pe un totem
şi în numele Domnului
nasc litere aprinse.
-->
Comentarii