Crăiasa anotimpurilor, iarna, şi-a etalat colecţia veşmintelor de sezon. Mantaua albă de zăpadă acoperă pământul, care hibernează somnoros.
Ninge, natura este în sărbătoare.
Văzduhul îşi cerne perdeaua de nea. Fulgii jucăuşi se împletesc în părul femeii, priveşte fascinată cum se topesc, transformându-se în picuri mici de perle.
Viscolul formează vârtejuri, spulberând omătul. Un castel dăltuit în gheaţă se conturează, maiestuos
Natura se dezlănţuie, biciuirile furioase ale vântului lovesc obrajii.
Frigul pătrunde prin straiele subţiri, bărbatul îi cuprinde mâna cu degete fierbinţi, sărutul născut din căldura iubirii îi cuprinde inima.
Iarna pizmaşă, priveşte cu ochi răi, reci. Cui îi pasă? E invidioasă, în lumea ei încremenită nu va avea parte, niciodată, de flacăra ce arde fiinţa.
O clipă de nemurire, atât de preţioasă.
Femeia inspiră profund, aerul rece şi proaspăt îi inundă pieptul.
Adierea sărutului îi mângâie tâmpla…surâde.
„Întoarce-te în lumea noastră! Nimic…nimeni nu poate umple golul lăsat în urma ta.”
Buzele îi ating creştetul capului, faţa ei se odihneşte în palmele lui.
„Am încălcat promisiunea, nu trebuia! Nici o regulă nu poate reţine dragostea…dorinţa. Te port in suflet şi-n gând, în trupul ostenit de aşteptare.”
Uşor, urgia s-a potolit....o întindere de basm.
„Priveşte spre înalturi, cu speranţa, că lumea va fi, aşa cum ai dorit.”
În braţele iubirii, trăind minunata clipă de extaz sufletesc, a înţeles taina magiei .
„Amândoi am reuşit, sa îmblânzim destinul.”
Sublim amor…
„Aici este locul tău!”
„E vremea!” se aude glasul...
„Nu!”
Clipele sunt nemiloase.
Imaginea barbatului se estompează încet. Cu greu îi reţine vârful degetelor...se pierd în ceaţa timpului.
"Întotdeauna voi fi lângă tine. Îţi voi mângâia suferinţele, voi îndulci dorinţele, îţi voi fi sprijin şi ajutor în tot ce-mi vei cere....pentru că eşti o parte din mine, din ce am lăsat moştenire acestei lumi"...
Un legământ! Semnat din condeiul sacrificiului, cu cerneala suferinţei.
„Undeva..cândva...vom fi uniţi cu nemurirea!”
Constantin Camelia
2010
-->
Comentarii
Uniți, nu despărțiți, și aici și...
In text exista trecut, prezent si...viitor.
„Undeva..cândva...vom fi uniţi cu nemurirea!”
Te salut, Mircea!
Fain și trist., dar ia treci-le la prezent, viitor....
Fericiti sunt cei ce pot visa dar mai ales cand pot asterne pe hartie roadele imaginatiei. Ma bucur ca v-am cunoscut. Frumoase cuvinte, Maria, iti multumesc!
Ah! Ma napadesc lacrimi si nici nu stiu daca plang eu sau El !Da, sunt plina de stele framantate -n aluatul suferintei , plina de golul de El, mangait de palme in palmele mele mereu chemare , mereu sa-L simt , sa-L iubesc odata cu nemurirea !
Esti si tu plina de emotie si vreau sa te beau in fiecare clipa cat mai sunt pe aici si pe Pamant!