Sunt un fulg care iarna mai rătăcește,
precum o lumânare lacrima o topește,
Nu mă opresc din drumul meu niciodată,
pe aripi mari de vis sunt de viață purtată.
Sunt o frunză deseori într-un tainic zbor,
așa mă simt în al cântecului tainic dor,
Șterg, desenez acum o frumoasă floare,
din sufletul meu și lacrima încet dispare.
Închid ochii, vreau să văd bine in beznă,
nu - mi place a iernii mai înghețată poznă,,
Apoi eu devin câteodată tot mai visătoare,
printre luminile drumului sunt o călătoare.
Numai pacea sufletului vreau să o dăruiesc,
clădesc un vis in care eu mai frumos trăiesc
Am învățat să dăruiesc tot mai multă iubire,
îmi place să simt în suflet a credinței dăruire.
Am in sufletul meu un pic de Soare, bucurie,
șterg lacrimile triste, scriu într-o zi o poezie,
Speranța, rugăciunea îmi aduce multă pace,
sunt o frunză care atinsă de toamnă iar tace.
Poate am căzut la pământ și tot eu am ridicat,
de răutate niciodată eu nu m-sm împiedicat,
Sunt când o frunză, un fulg, cad iar pe pământ
multe s-au mai schimbat in al vieții mele cânt.
Acum sunt o rază de Soare, printre fulgii iernii,
îmi place mult iarna, să simt atingerea Lunii,
Cântecul meu l-am scris... cândva amândoi,
printre strofele cântecului suntem fericiți noi.
Comentarii