Prin fereastra nopții deschisă,
călătorește sufletul liniștit.
Alunecă pe cer o stea stinsă,
tăcută ploaia iar a venit.
În zare pribegește cărarea pustie,
atinsă de a toamnei boare.
Frunzele la geamuri se-mprăștie,
strâng la piept o mică floare.
Ploaia mângâie frunza căzută,
printre atâtea uscate miresme,
Un dans cadențat mereu repetă,
departe, pe cer o stea doarme.
Este pustie cărarea stelară,
când ploaia se plimbă în noapte,
O lacrimă pe obraz coboară,
fug clipele toamnei departe.
26.10.2020

Comentarii
Admirație și drag!