Câteodată
(GV)
Câteodată îmi este atât de greu, când sunt
fără tine.
A mai rămas la porţi o taină,
un vis cu tine-n dor şi pinii,
în palme ploaia ta ... ca faimă,
pe drum, se minunau, vecinii.
Îmi vreau cărarea înapoi,
mă dor minutele-n neştire,
ofranda mea din vis cu ploi,
zidind un colţ de mănăstire.
Îmi vreau lumina ce preface,
răgazul timp în sfânta-ţi clipă,
într-un mileniu care zace,
un zbor al meu, cu tine-aripă.
De aş şti, că eu îţi sunt răscruce,
m-aş răstigni pe răsărit,
pe trupul tău mi-aş face cruce,
sub ploaia fără de sfârşit.
-->
Comentarii