Căutare
Căutăm mereu salvarea în cuvânt,
în zi de ieri, în mituri,
sau rugină,
în sângele tăcut,
în adieri, iubire ...vise,
taina lor, ca vină.
Ne căutăm în răstigniri din zare
şi în nisip şi piatră,
scormonim,
pădurea mea cu visul care doare,
visarea mea,
în care nemurim !
Dar căutăm cuvântul cel promis,
sub ochii tăi ce visul
mi-l conjugă,
eu plec, rămân, iubito,
doar înscris,
sub cor de îngeri,
care spun o rugă.
Plec, doar iertarea ta, îmi este
cruce,
sărutul cel croit,
la porţi durere,
mai rătăcesc, visarea mi-este dulce,
să-mi odihnesc
secunda, în tăcere.

Comentarii