Aerul e mai greu în dimineaţa asta. Apasă, dinlăuntru, deşertul,
singur, se (z)bate cu timpul de afară şi e plin de lume şi aleargă
în stânga,
în dreapta,
în sus şi în jos ca o coloană a infinitului în spirală de trepte.
Nici cafeaua nu-şi găseşte aroma de ieri.
Se schimbă ţineretea de haine. Vine de departe
primăvara. E deja obosită. Ea sau eu mă aflu
întins pe covor. Privesc cerul să-i prind ochiul
strengăreşte într-o strângere de pleoape sau buzele
să-şi adune şoaptele,
să fie soare
sau
să mă plouă.
Sunt momente, momentele acelea când vrei, când simţi, când totul zboară,
până şi dorul zboară şi nu te găseşti în niciun rol. În zadar
e liniştea, e zgomotul, e strigătul fără de cuvinte.
Râul îşi curge cursul, noaptea se trece în zi
şi trec urme de ieri, de azi, în amintiri pentru mâine.
Am uitat să mă bucur sau nu mai ştiu curajul unde e.
Să fie visul neterminat
sau
încă dorm
sau
aştept
sau
(încă) nu aud filmul în alb şi negru şi nu văd ce coloană sonoră are.
Focul. Trece...
18.02.2016 ora 10,27’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Mihail, o zi frumoasa, Marius
Îmi sună cunoscut... deci n-am murit...nu încă!