Cu îngăduinţa nopţilor frustrate
ţi-am alcătuit gleznele
după tabloul maicii mele
neprihănite.
Ca şi nodurile ei nedezlegate
decât cu mare elocinţă
în vremurile când timpul se încălţa în poezie,
iubirea ta s-a izbândit din vis
cu fructul în formă de copil
de unde s-a îndumnezeit lumea
şi s-a înălţat.
Am traversat cu o blândă delicateţe
dintr-un secol în altul candoarea
în care o mamă îşi creşte pruncul
şi niciodată dezamăgită nu se înclină
în faţa mai marilor zilei cerându-le îndurare.
Doar în faţa pruncului caută iertarea
şi biciueşte pământul cu tălpile sale
roase de încredere.
Ea creşte în sine odată cu el
pregătită de suferinţa trupească
pentru sufletul nemuritor.
-->
Comentarii