Nu-mi prind cuvintele rădăcini,
se mulţumesc să se aşeze la masă
într-o meditaţie hipnotică.
Înserarea fuge de la fereastră mai spre grădină,
noaptea caută o lucarnă deschisă
pentru păsările încă nehotărâte.
Mă îndepărtez de colţurile rămase libere,
fac semne în calendarele lunii
pentru gândurile care vor veni acasă,
să intre în pielea fragedă a copilăriei
cu o bucurie atinsă de atâta aşteptare
încât abia o scot din amintiri.
S-au produs schimbări neaşteptate
care te prefac într-un străin veritabil
ce nu-şi mai recunoaşte locurile.
Oamenii se întreabă cine eşti şi ce cauti
şi abia apoi te recunosc, se luminează la faţă,
se strâng mai mulţi şi ascultă cu plăcere
orice noutate venită din afară
ca nişte apostoli ai îndreptării lumii.
-->
Comentarii