Cad... mere
Pribeagul vânt îmbrățișează tandru
Rugina toamnei din livada noastră.
Adulmec scena de lângă fereastră,
Las totul și mă integrez în cadru.
Un măr și încă-un măr ating pământul.
În taină frunzele-și sorb nemurirea,
Stoluri de păsări pregătesc urnirea.
Ce mi-a rămas? Speranța și cuvântul.
Îmi decupez căldura cu migală,
Mai pun un lemn în sobă să trosnească.
Privesc oglinda care zace pală...
Ființa mea ar vrea să se gătească,
Însă-i încătușată de sfială
În toamna asta dulce și firească.
-->
Comentarii
Mulțumesc tuturor pentru popas și apreciere.