Să-i spun iar dimineții că-i posacă?
În liniștea din jur cafeaua plânge,
Privirea mea e rece și opacă.
De ce să mă consum... până la sânge?
Cum aș putea să spun stop iritării
Doar cu vreo două gânduri, dar nătânge?
Sorb din cafea, decis să dau uitării
Nesiguranța clipei pesimiste,
Clădind, în taină, gândul cugetării.
Licoarea mă transpune în noi piste,
Unde speranța se încurcă în flori,
Iar zâmbetele devin alpiniste.
Cafeaua-i rece sau trage dur de sfori?
Răspunsul s-a pitulat pe-o crenguță
Unde cuvântul adoarme uneori
Privind spre zațu-ncurcat în ceșcuță.
-->
Comentarii
Petrică, dragă Petrică,
Să clipesc și eu așa?
Poate... la o cafea mică
Și apoi om mai vedea.
Vă mulțumesc, domnule Corneliu Neagu.
Imagine din Internet
Frumoase metafore în zațul acestei cafele care... plânge! Mi-a plăcut și vă felicit!
Vă mulțumesc pentru like, domnule Nitu Constantin.
Deci... nu-mi rămâne decât dorința de-a împărtășii gânduri la o cafea, doamnă Gabriela. Vă mulțumesc pentru apreciere.
Mulțumesc, dragă Lenuș, pentru atenția acordată. Pupici din Timișoara.
Ador cafeaua și caldă și rece!
Felicitări!