în miezul cuvintelor stă îndoiala,
gândul nemărturisit al temerii
la trecerea peste praguri.
O nelinişte oarbă, un nonsens de idei
îmi bulversează zilele care vin,
vijelie care aruncă cu întuneric
şi urmează dezlănţuirea nebună.
Doamne! De ce nu rupi din liniştea?
care o simt la tine-n casă, uşurare,
o bucată de timp cu rădăcină,
cât un cântec de îngeri
când prin trupul răstignit
pătrund greu cuiele
şi sângele uită de durere.
Comentarii
piatra daltuita-n zori
versul sangelui se frange
mesterind in roci fiori…
Dalta rosie ca focul
transpirand un biet contur
se incinge, aspru-i jocul
in intarzii de telur…
Taie-n piatra ca si-n paine
forme albe, inchegate
peste timp cladite bine
doar in zori sa se arate…
Sufletul in piatra plange
plange bietul faurar
grea-i-e mana ca o cange
croitor sau papusar?
Asezat in colt de lume pe un mal, privind suvoi
spumegand ca valu-n spume
- ma veti duce inapoi?
E un idol fara mituri
gol uitat de credinciosi
risipite-a sale rituri
doar privit de curiosi…
Cat durerea-l tine-n viata
urla peste timp la noi
timpul i-a creeat mustata
si simtire de pietroi…