Privind în zare, gândind la viaţă,
Că este ca şi-un fir de aţă.
Ea începe de când te naşti,
Oiţa lui Dumnezeu, eşti.
Când începi să vezi pe mama
Şi pe braţe, ea te leagănă,
Se mai aude vocea lu' tata
Ce se-apropie de tine-ndată,
Când încerci s-ajungi spre ei,
Fiind curios s-auzi, să vezi, să vrei,
Cu zâmbete, ei te-ntâmpină
Şi cu voci blânde, ei te alină.
Când primii paşi ce-i faci
Şi te-mpiedici şi cazi,
Cu lacrimi pe obraji, ţipi
De mica durere ce-o simţi.
Când te sperii din orice
Şi strigi repede, cât ai zice peşte,
La grădiniţă începi să mergi,
Şi-nvăţăturile începi să le culegi.
Peste puţin timp la şcoală te duci
Şi-nveţi să scrii, să te autoeduci,
Socoteli şi litere începi să-nveţi
Şi cu ochii sus, ţinteşti.
Când prima oară te uiţi la cineva,
Îţi place şi simţi că vrei să-i spui ceva,
Inima ta începe să bată, s-o auzi
De este auzită şi de surzi.
Când termini cu şcolile,
Devenind un tânăr ca o floare
Şi visezi la dragoste şi-mplinire,
Al tău viitor, înconjurat de-o familie.
Când, apoi te căsătoreşti
O familie cu copii îţi doreşti
Şi ei nu întârzie să vină,
Ei repede se adună.
Când mai vin şi datorii,
Greutăţi mari şi dureri
Ce în suflet se cuibăresc,
Gândindu-te: ,,cum să răzbesc?''.
Când, după anii ce trec
Toate-n timpul lor se-mpletesc,
Şi uite aşa începi să-mbătrâneşti,
Nepoţii vin şi ei, începi să-i iubeşti.
Când pensioara din fiecare lună o primeşti
Pentru multe cheltuieli o drămuieşti,
Şi-ţi vezi nepoţii mari şi frumoşi
De tot ce le dai, ei sunt bucuroşi.
Când, la acea zi te gândeşti
Că într-o zi ai să-i părăseşti
La fel de repede, cum pe pământ ai venit
Şi nu vei uita să le spui cât de mult i-ai iubit.
Când trec repede secundele
Şi ele, laolaltă devin minutele,
Se transformă-n ore, săptămâni şi ani,
Toate trec, numai revin peste decenii.
Când viaţa e ca un fir de aţă,
Mai subţire ca un păr din mustaţă
Şi una, două, el s-a rupt
La loc sa-l coşi, n-ai mai reuşit.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Da, este adevarat, ,,prea iubim pamantul''; de cand ma stiu eu, intodeauna oamenilor le pare rau dupa ceea ce lasa aici, pe pamant; ei lasa pur si simplu VIATA si absolut tot ceea ce o inconjoara, ce este legat de viata noastra, sunt inradacinate adanc in sufletele noastre si poate ca ideea de a pleca undeva in infinitul MORTII, de a nu stii unde ne ducem si daca vom mai fii, daca vom mai exista in acest infinit, poate ca asta ne face sa simtim imensul regret la ideea ca murim, ca plecam si tot ce a fost al nostru aici, aici ramane. Asa ajungi sa te gandesti la cand ai trait toate clipele vietii tale.
Multumesc frumos d-na Patricia pentru apreciere, MM.