Durerile patimilor
îşi scutură
broboanele de sudoare
fără să-şi potrivească
secunda sau minutul
fixându-şi răul în capcana timpului
care nu ştie nici el
ce-aduce şi ce ia.
Rămân prinse
de trecerea lină
a clipelor nenumărate
curgând la vale
pe coasta sufletului
împăienjenită
de lacrimi şi suferinţă.
Şi strigă-n tăcerea
lui Dumnezeu
sperând
că vor fi auzite
de oameni
dar ţărâna viermuită
străluceşte de bucurie
aşteptându-şi
tributul
mâine-poimâine.
C-au apărut mai de mult
că doar de azi sau de mâine
patimile sunt chemate
alături de iarbă şi de flori
pentru a fi însoţite
de mireasma sau de duhoarea
urmelor de suflete ce se-ntorc acolo
de unde-au venit cândva.
Când un şir de patimi
este primit cu fast
de pământul negru şi bolovănos
de sub cazmaua groparului
în timp ce zborul sufletului
se împleteşte cu soarele
ploaia şi vântul
mângâiat pe invizibile
de stele şi de lună
abia atunci timpul îşi mută
capcana spre altcineva
prinzându-se la nimereală
pe undeva.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii