Expresia universală a naturii în forma ei cea mai pură dar extrem de puternică și semnificativă este lumina, lumea ca lumină .
Ea nu este un revers logic al întunericului ci este existența reală , efectivă, dinamică. Rostul ei este de a evidenția ființa și splendoarea ei. Ea arată nu numai simpla ființă ci și sensul pozitiv al fiecărei existente, și prin aceasta are o memorie sacră.
Lumina precizează identitatea fiecărei existente , dar în cazul omului ea definește mai ales unicitatea acestuia. Limpezește specificul omului ca spiritualitate și sens al celorlalte existențe , solidar cu ele, dar detașat net, încât omul o simte ca pe o existență menită special pentru el.
Pentru omul creator în general, dar și pentru artist în special, limbajul luminii este însăși evidența ființei, însumând toate sensurile și splendorile ei, încât strigătul ei îl receptează ca pe un urlet - Leonardo Sinisgalli.
Dacă știința afirmă astăzi că existența nu este altceva decât o aglomerare -concentrare fantastică de lumină , ea fiind baza și esența ființei, sensibilitatea umană percepe și relitatea lumii ca splendoare , ca farmec al existenței și ființei. Lumina înseamnă nu numai certitudinea și pozitivitatea ființei ci și frumusețea, armonia ei.
Lumina nu este numai evidența naturii, ci și a omului. El știe că lumina asigură și sensul lui , că lumina naturii și a omului sunt numai reflexe ale Luminii supreme.
Omul înțelege că este lumină , dar și că receptează lumina existenței numai datorită Luminii supreme care le întreține și guvernează pe toate.
El știe că -întru Lumina Ta vom vedea vom vedea lumina. Și imploră în sensul total, ființial și sentimental.
Metodă Dalcroze de educare prin și pentru muzică abordează domeniile artistice printr-o pedagogie vie, activă, care crește calitățile indispensabile ale omului, astfel ca totul să devină muzical, precum -sensul ritmic, sensibilitatea corporală umană, libertatea de expresie artistică, a sentimentelor și emoțiilor, aptitudinea creativă, organizarea, concentrarea umană, memoria și imaginația.Asocierea ritmului și mișcării, rezumă originalitatea profundă a gândirii lui Emile Jaques Delcroze . Pentru acesta vocea, improvizația vocală, instrumentele de percuție și pianul sunt auxiliare principale ale unei lecții de ritmică. Practica Ritmicii, a ritmului, a mișcării și muzicii este accesibilă tuturor celor care au putere de imaginație și expresivitate, precum și puterea de promovare a acestora. Elaborarea educației dalcroziene este construită pe o optică , care permite fiecăruia o constientizare a personalității sale, a sensibilității și a datelor sale artistice primite din naștere, increderea în tine, și promovarea persoanei . Incepand cu anul 1975, Institutul de Ritmică, cu numele J D din Belgia, s-a înscris în noile pedagogii . Atracția și interesul unei educări artistice axate pe dezvoltare și accentuarea personalității umane, constituie elemente fundamentale care unesc corpul și spiritul uman aflat în mișcare , în ritm, cu muzica și expresivitatea artistică. Pedagogia Dalcroze abordează educația artistică printr-o metodă viabilă, ludică, și care are în centrul acesteia înaintarea în raport cu personalitatea fiecăruia. Prin asocierea ritmului și muzicii cu mișcarea,ritmicitatea aduce o creștere a sensibilității corporale, libertății de expresie , aptitudinii de creație umane, afinităților psiho-motorii, și neuro-motorii , dezvoltării capacităților imaginative și de expresie, sensibilității. Ritmica Dalcroze plasează ritmul, nu numai în funcție de metrica muzicală ci și în relație cu spațiul , timpul și energia./ 2
Jaques-Dalcroze din Geneva este cofondator al Asociaţiei Dalcroze România, acţiune înscrisă în proiectul Culture through music/Cultură prin muzică. Studenţi, profesori de muzică sau educatori au putut experimenta principiile lui Emile Jaques-Dalcroze mişcându-se continuu, cântând, dansând, jucându-se cu diferite obiecte (eşarfe colorate, mingi, pahare de plastic şi chiar banalul plici de insecte, cu o funcţionalitate artistică surprinzătoare), a căror simbolistică varia în funcţie de muzică sau dictând muzica.
Pentru cei care s-ar putea întreba ce diferenţă este între dans şi metoda Dalcroze, răspunsul ar fi că în cea de-a doua, conceptele muzicale sunt transferate către gest, sunt spaţializate, astfel încât corpul şi mintea să devină un tot unitar. Iar aici intrăm pe un teren foarte ofertant, pentru că atâta timp cât mişcarea este o expresie a ideilor muzicale, seria combinaţiilor este infinită, mai ales dacă lăsăm loc liber imaginaţiei. Mai trebuie spus că poate cel mai bun mod prin care se realizează interacţiunea vie, proaspătă dintre profesor şi cursanţi în cadrul atelierelor Dalcroze este asigurat de capacitatea improvizatorică a pedagogului, care se adaptează mereu, în funcţie de context, cântând la pian fie un vals, fie o cantilenă lirică, fie un menuet zglobiu, un pasaj poliritmic sau fragmente jazzistice. Această flexibilitate repertorială reuşeşte mereu să surprindă şi să preîntâmpine orice senzaţie de rutină sau automatism
Bibliografie
- George Remete, Cunoasterea prin tacere, Tacerea ca arta, pg 142-143 , Editura Paideia, 2004
- La methode Dalcroze
-->
Comentarii
Interesant. Recunosc, tema ma depaseste putin. Ramane s-o mai studiez.
Multumesc.