Se rotesc viperele în jurul vechiului castel,
veghează să i se păstreze misterul.
Ziduri de piatră urcă până la baza negrelor turnuri,
timpul rânced se ascunde după colţuri
unde răzbăteau vaietele torturii.
Aruncaţii în fântânile morţii hrăneau animale
şi totul s-a topit în istorie,
mi-e teamă să şi privesc dar ascult povestirea
şi parcă întâmplările se tot îndepărtează.
Castelul multe mai ştie
de se-nchide-ntr-o ambiţioasă solitudine.
Când mă gândesc la ceva romantic
să intre-n amiaza dorinţelor tale aprinse
m-ă surprind într-un fel de singurătate.
Un drum pe care merg de mână întunericul cu trădarea
la chemările strigate prin gura
celor ce nu-şi surpă vechile ambiţii.
Ce-o să se întâmple cu visele ce se macină
în văile pe care le ocoleşte vântul?
Ca să ajungi la esenţe,
cauţi concretul prin toate ungherele
până ajungi la abstractul din lucruri
unde găseşti un surplus de înţelegere.
Cum să pătrunzi în abscons
dacă nimic nu este acolo
şi vocea-i cântă-n vocale sonore
cum corzile întinse ale harpei
ce numai îngerii nopţii o ascultă
şi se-afundă-n lumină
ca ciocârlia.
-->
Comentarii