"Luminată e de pâine masa mea la care scriu
cu o pană lustruită dintr-un spic suav de grâu"
(Marin Lupşanu - O familie de ţărani)
e frig în lume ne sticleşte viaţa de ger
susură rana din tâmplă a moarte
până la prăsele înfig ochiul în cer
şi îmi este frică să mai luminez până şi cu gândul fecioara
frică îmi e să nu înmuguresc să înfrunzesc a mire târziu
trosnesc în mine toţi zeii şi veneticii şi mieii
şi în livezi stau să înflorească duzii printre cruci
si luna îşi ciuguleşte bulgării desculţă prin miriştea bătrână
- ştiai că zarea a putrezit şi că nici nu au mai înmugurit
prunii nici teii parcă erau posedaţi de îngeri în nopţile cu brumă
cu greieri zgribuliţi amestecaţi cu humă?
la marginea satului cu duzi
stau morile de grâu pitite printre umbre
la pândă
mirosind a veşnicie carele urcau din greu în hambare cu bivoli cu tot
ca într-o imensă maşină de tocat morminte
deşelând pământul şi roţile se înfig adânc în carnea de lut
şi eu aveam călcâiele şi osul tâmplei sfârtecate de lumină
şi pluteam pe deasupra caselor scunde ridicate din pământ bulgărit
amestecat cu pleavă cu paie şi cu trudă
- hei, cum ne zidim în pământ cu pământ ca într-o cetate nebună!
pe drum
se simţea doar mirosul fierbinte cum urcă în cer
când mama frângea pâinea în două cu mâinile flămânde
-->
Comentarii