Vifor nebun, te rog, fii zefir cuminte
Când treci peste colibele dărăpănate.
Nepăsător ai stins focul din vatră
Lăsând copiii sărmani să plângă.
***
Cândva un neîntrecut războinic trecea
Tot prin foc, lăsând în urmă jale și scrum.
Un prunc, lângă mama lui arsă, i-a zâmbit.
L-a dezarmat. S-a retras foarte tulburat.
***
Indiferent de meridian și de secol
Drama copiilor oropsiți a fost la fel.
Erau îndepărtați și lăsați în uitare,
Precum Albă ca Zăpada. Ajută-i, Doamne!
***
Pe marginea dantelei de cleștar topit
Fetița părea un înger de liniște răpit.
Alături veghea cerbul, superb în gingășie,
Tablou mișcător de adâncă duioșie.
***
Sub buclele dezordonate de aramă veche
Pândeau surâzători doi ochi fără pereche.
Desculță, în rochița de culoarea cerului,
S-a furișat la joacă fetița pădurarului.
***
Pe malul Oltului, lângă o pădure, trăiau meșterii
Lingurari. Copiii lor nu au cunoscut lumina cărții.
Ei au primit ca moștenire bogăția ce nu se fură.
O vor păstra în suflet, departe de lene și de ură.
***
Copilul meu, cum aş putea să te conving
Că iubirea adevărată este crinul între spini,
Că săgeţile lui Cupidon sunt uneori blestem
Sub care sufletele curate de multe ori gem.
Comentarii