catrene despre viață
Nu-mi intra-n poem hoțește,
Cititorul meu cel drag,
Ai să ieși din el mai trist,
Tot mai singur și pribeag.
Versetul meu e colorat
Și dantelat cu scumpe lacrimi,
Gondole triste peste ape
Și o Veneție murind.
Am văzut schele de brad,
Soarele cum se-nconvoaie,
Luna fleșcăită-n ceruri
Parc-ar fi lână de oaie.
Câteodată locuiesc
În cuvinte muribunde,
În urechea nopții dorm
Doar cu visele cărunte.
Rareori mă mai gândesc
La filozofia vieții
Și la verbul te iubesc
Cum adesea mint poeții.
Persiflate vorbe mari
Care merită tot hăul,
Nu mai fiți așa avari,
Filozof este și boul.
Umbra-mi umblă singurică,
Trece biata și prin vad,
Aripă de rândunică,
Ploi de toamnă care cad.
Închid geamurile zilei
Și mă bag într-o cutie,
Șomoioage de-ntuneric,
Sar pe mine să mă-nvie.
Am căzut rece pe brânci,
Descalț pieile vegherii,
Mă strecor pe niște stânci,
Așteptând deja hingherii.
miercuri, 28 noiembrie 2012
-->
Comentarii