06. (poezie, cybersonet)
~ ciclul florile închinării ~
liturghia tainică a firii
Moto: „Creația nu tace: ea slujește. Florile sunt psalmi fără cuvinte.”
grupaj V trandafirul roşu
trandafirul roşu (cybersonet DXCVII)
în sânge crește trandafirul greu
cu spini ce nu mai știu să se apere
și-n fiecare rană văd mereu
o inimă ce nu mai vrea să piere
se naște roșu din tăceri de cruce
din drumuri care dor fără cuvinte
și-n el iubirea nu mai știe-a o duce
ci stă în loc în lacrimi vibrante
dar altul e în alb mai blând și rar
ca mâna ce mângâie fără să ceară
și face din durere un altar
din tot ce cade taină mai ușoară
și două inimi într-un singur dor
jertfă și har aceeași rădăcină de amor
*** Trandafirul (Rosa) este una dintre cele mai bogate flori în simbolismul creștin, asociată atât cu suferința și jertfa lui Hristos, cât și cu iubirea divină și frumusețea transfigurată. În tradiția ortodoxă și populară, trandafirul roșu evocă sângele jertfei, în timp ce trandafirul alb este semn al purității și al păcii duhovnicești.
În imaginarul religios, crucea și trandafirul sunt adesea unite într-o imagine a transformării: locul suferinței devine loc al înfloririi, iar durerea nu este anulată, ci transformată în sens și frumusețe. Această simbolistică este prezentă în iconografie, în poezia religioasă și în tradițiile populare, unde grădina este adesea imagine a Împărăției sau a sufletului transfigurat.
Trandafirul rămâne astfel floarea paradoxului: poartă spini, dar oferă parfum; amintește rana, dar deschide frumusețea.
rima: abab cdcd efef gg
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii