Dincolo de urechile lipite de zid, sunetele nu se înţeleg,
se împrăştie ca un murmur prin tăcere,
noaptea se apropie,
somnul îmbracă haina visului care se restituie
pentru întâmplările căzute-n tristeţe
lacrimă pe obrazul maicii Domnului.
Tu-mi spui cum să înlătur teama de idoli
fără să mă îmbolnăvesc de adorare
şi prezentul să se supună imaginii poeziei
căzută-n desuetudine.
Nu mai putem zâmbi decât dezgoliţi de grimase
cu zvonul dimineţii pe tâmple mirate,
de minunea cu fluturi de trup gata de zbor
prin grădinile de suflet unde o să se nască
iubirea ce se roteşte-n cercuri prin limbă
fără cuvintele prin care devin muritor de ocazie,
un început de nesfârşit rupt din întuneric.
Nimic n-o să se nască fără ochiu-n trunghi
care vede mai mult decât se poate vedea
şi tot ce pune-n cuvânt se împlineşte.
Ca o stropitoare pe gânduri străine pulverizează
ploile minţii ce intră-n rădăcini,
caută-n lut
sămânţa originii şi se-ntorc
de unde au pornit
să vadă lumina.
-->
Comentarii
frumos!