Caut

Caut drumul prin hățișuri
Şi îmi pare-ntortocheat,
Drumul vieții, văi, urcușuri,
Drum, pe care-am colindat.

Caut pata de lumină
În bolta cerului senină
În ninsoarea ce s-aşterne,
În ploaia, care, cerul cerne.

Caut leagăn de tăcere
Ce-a ascuns a mea durere,
Caut râuri de iertare
În speranța, ce nu moare.

Caut clipa, se-nțelege,
Valul vieții care vine,
Că iubirea-i scrisă-n lege
Şi se varsă-n mine, ‘n tine.

Caut cele neștiute
Şi nescrise în cuvinte,
Ce au fost cândva nevrute,
Caut drumul înainte.

Caut palma 'ntins-a lumii
Un căuş plin de noroc,
Să-l ascund de al furtunii
Zbucium, ce-i un rece joc.

Caut în nesomn de noapte,
Șoapta caldă de iubire,
Împletită-n fire șapte
Și-n lumini de izbăvire.

Caut timp sculptat în piatră
Veșnicia s-o păstreze,
Caut taină-n lumea noastră,
Pacea-n inimi guverneze.

Caut în păienjeniș de umbre,
Visele ce se vor naște,
În năluci de foc să umble
Caldele lumini de astre.

Caut cald-n rug de floare
Şi culoarea în lumină,
Caut visul ce nu doare,
Vreau apusul lin să vină.

Caut azi în lumea vie,
Ierni ce nu vor îngheţa,
Rasaritul blând se stie
Eu, mereu, voi adula.

1979327362?profile=RESIZE_480x480

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Maria, m-ai umplut de frumos şi căutări...

    Dinamic, încântător, plin de esenţă.

    Felicitări!

    *

    Aurora, cu drag

    1939470917?profile=original


    LA MULŢI ANI!

  • Frumoasă căutare...Felicitări!
    Cu drag Lenuş

Acest răspuns a fost șters.
Mai Mult…
-->