......nici jumãtate din termenii de specialitate din domeniul internetului şi al calculatoarelor. În schimb, manevra un PC nemaipomenit de bine: intra în diversele Reţele cu o îndemânare fantasticã. Semãna cu acei copii retardaþi, care erau în acelaşi timp genii matematice. Avea o uluitoare îndemânare când era vorba sã-şi confecţioneze singur ceea ce îi trebuia, folosind plãci de componente integrate recuperate de la Aparate aruncate la gunoi.
Nu ştia bine ce reprezentau coloanele decifre care se transferau între douã PC-uri: unul din Bucureşti, şi altul din Germania. Dar reuşise sã se intercaleze între cele douã aparate, copiind Programul în derulare pe un CD ieftin. Când transferul şi copierea se terminarã, notã cu markerul pe CD IP-urile celor douã aparate şi data plus ora efectuãrii. Gestiunea spaþiului de Adrese arãta cã cele douã aparate se aflau în Europa, respectiv în Bucureşti, şi al doilea în Hanovra. Eugen reuşise sã-şi copieze pentru uz propriu un program de "Transmission Control Protocol", care-i permitea, cu mici adãugiri proprii, sã depisteze locaþiile exacte ale PC-urilor care-l interesau.
Nu ştia bine de ce-l interesau anumite
PC-uri; individul se comporta ca un copoi de vânãtoare ce se desfatã cu un miros interesant.
Anumite conexiuni de reţea duceau spre clãdirea "Jolliet-Mobius-Bank". Dintr-o curiozitate care-i era caracteristicã, pândise pe dinafarã locaţia, claustrat câteva ore pe zi în maşina sa veche, dar extrem de bine întreţinutã. Observase diverse chestiuni interesante; banca nu era aproape niciodatã deschisã. Vizitatorii, care veneau la cele mai diverse ore, foloseau intrãri laterale.
Într-o noapte de insomnie, Eugen Sterian îşi ocupã timpul cu decriptarea şi deparolarea anumitor Programe. Ajunse la concluzii de-a dreptul interesante, şi-anume cã unele transferuri bancare, altfel considerate ca fiind foarte bine pãzite şi imposibil de penetrat din afarã, sunt de-a dreptul facile în ceea ce priveşte decodarea. Eugen Sterian era un singuratic; neavând termeni de comparaþie în domeniul acesta virtual, considera cã este de-a dreptul ciudat ca pânã şi unul ca el sã poatã sparge coduri şi parole care pãzeau asemenea secrete. Eugen nu-şi cunoştea adevãrata sa valoare de hacker. Necunoscând termenii profesionali ai "meseriei" şi necitind manuale de specialitate, se considera un amator în domeniu. Nu credea cu-adevãrat cã "distracţiile" încercate de el vor merge!
Eugen Sterian îşi privi din obişnuinţã ceasul, un Pobeda vechi dar exact. Apoi îşi admirã calendarul de pe perete, al cãrui unic scop era sã-i aminteascã de ziua de pensie. Se împlineau douã luni de când îşi ocupa timpul cu "Jolliet-Mobius-Bank". De obicei, îşi mai "ajusta" veniturile cu "devirusãri", "reprogramãri" şi diverse depanãri de PC, ilegale desigur, de vreme ce nu se obosea sã plãteascã impozit pe venit pentru atare activitãţi. Îşi fãcu o cafea amarã. Savurând-o, ajunse la concluzia cã a sosit momentul sã-şi deschidã un Cont Personal la o Bancã oarecare din oraş. Desigur, nu la "Jolliet- Mobius", ci la o bancã mai accesibilã publicului larg. Începu sã studieze problema...
***
Câinele zãcea în cuşca strâmtã de lemn.
Era un câine de talie mijlocie, a cãrui înãlţime nu depãşea 45 cm, la o lungime de 90 cm. În schimb, cântãrea undeva înspre 50 kg. Era îngrozitor de voinic; musculos, cu labe puternice, cu un cap mare, granitic, osos. Avea un bot imens, gros, cu colţi puternici. Ochii galbeni aveau o privire cercetãtoare, fixã, hipnoticã. Avea o culoare neagrã, o nuanţã murdarã, prãfoasã, cu pãrul scurt, ca peria. Câinele rãspundea la numele de Sasha; era o corciturã între mai multe rase: ceva de buldog, ceva de amstaff, ceva de pittbull. Rasã fãrã acte, din altele anume amestecate pentru câini de lupte.
Sasha avea trei ani. Era un câine nebun.
Încã de la şase luni, fusese crescut în pivniţe întunecoase şi hrãnit cu carne crudã, vie. Bãtut cu parul şi antrenat sã ucidã, înnebunise încã înainte de-a împlini un an. Fusese alergat cu greutãţi de plumb atârnate de trup şi pus sã lupte dupã douã zile de post negru; dupã luptã, i se lãsase hoitul adversarului pentru consum propriu. Recompensa pentru victorie era hrana. Nici un expert în psihologia caninã nu ar fi putut aprecia cât de profundã era nebunia lui Sasha. În mod normal, ar fi trebuit omorât pe loc. Era o maşinãrie de ucis, funcţionând pe baza unei furii îngrozitoare. Nu fusese mângâiat niciodatã, pentru a nu-i fi alterat caracterul. Veteran a sute de lupte, supravieţuitor a mii de atacuri furibunde, câştigase pentru stãpânii lui averi fabuloase. Cu un regim de hranã aproape exclusiv canibalic, Sasha ura absolut totul. Bãtãile oamenilor şi atacurile câinilor îl obişnuiserã sã atace tot ceea ce era la îndemâna lui.
Cuşca animalului zãcea aruncatã neglijent în colţul unei grãdini neîngrijite. Casa din grãdinã pãrea oarecare: o casã cu cinci, şase.......(va urma).....
-->
Comentarii