ce ar fi fost dacă
aş fi simţit,
zăpezi parfumate în mov
căzând pe liniştea zidită între noi.
ar fi fost o uimire
desprinsă din oftatul ploii,
ce mi-ar alerga
fericirea prin trup
aproape că aş fi simţit
viaţa curgând prin vene
ca un bolid scăpat de sub control...
oarbă aş ştii cine eşti...
după ierni îndelungi de-nsingurare
mi-aş aminti gustul tău
cu papilele gustative ale minţii
te-aş recunoaşte dintr-o mie de bărbaţi
când pielea ar simţi
tandreţea palmelor tale
ce-ar fi fost dacă
de dor ţi-aş fi pictat chipul
pe pereţii sufletului ?
s-ar fi tulburat secunde unice
ce-mi vor părea infinite
atunci
aş adora îngerii căzuţi
le-aş da aripi albastre
ţesute din petale de irişi
să zboare din nou la cer
să uite clipele de neputintaţă
luate ostatice de timpul nemilos...
atunci...
poate m-aş fi întrebat firesc:
„ce-ar fi fost dacă si tu m-ai fi iubit?”
-->
Comentarii
Emilia inca odata multumesc frumos de trecere, de cuvintele alese!
Multumesc Lenus, mereu onorata de frumosele cuvinte!
Aleasa pretuire Rodica pentru minunatele ganduri! Multumesc de trecere!
Multumesc frumos Agafia!
... trăire şi căutare într-o stare de poezie...
as fi fost ploaie de cer si zapada de liliac, dar n/as fi uitat ca toate sunt posibile atunci cand esti iubit, cand iubesti.
Foarte frumos!