ce ne facem noi, poete
prin ochi ne curg imagini desuete,
sublime bâlbâieli, abstracte alfe,
dar ce ne facem noi, poete,
când vom ajunge slugi la calfe?
ne amăgim cu coapse pure,
ca paznicii la vechi tenebre,
trecând prin clipele obscure,
bolnavi de viață, plini de febre.
scafandri-n lacrimi și-n suspine,
vicleni, perfizi și plini de bube,
așteptăm dorul să ne-aline,
într-o caleașcă printre hrube.
urcă-ncet prin noi un vierme,
poate-o fi chiar Schopenhauer,
cu precepte dragi, dar ferme,
spre epoca cea de aur.
vârste cad pe rând din salbă,
drum închis făr’ de poteci,
un poem pe-o foaie albă
ce-a rămas nescris pe veci…
miercuri, 20 august 2014
-->
Comentarii
Recitit cu placere. Admiratie!
Toată admirația!