Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfințit.
Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbușit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârșit.
Stă toamna după colț în așteptare,
iar zilele de vară au-amuțit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.
O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.
De-atunci măceșii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...
-->
Comentarii
Domnule Ioan Muntean, mă uluiți cu fotografiile afișate aici, care întregesc, cu nuanțe puternice, sentimentul părerilor de rău evocate de autor. Vă mulțumesc pentru participarea la întărirea mesajului transmis prin versuri! Vă mulțumesc, de asemenea, pentru propunerea de selecționare în TAIFAS LITERAR! Gânduri alese din partea autorului!
Ada Nemescu, Vă mulțumesc pentru popasul în intimitatea versurilor mele, pe care le-ați descifrat într-o cheie personală, profundă și plăcută!
Deși în prag ne stă primăvara și nu toamna,
remarc un discurs plin de tandrețe, așezat în versuri cuminți,
o delicatețe care îmi amintește de Minulescu și cheia lui ... pierdută
cu plăcerea lecturii, aDa nemescu
Mulțumesc, doamnă Maria Ciobotariu ! Sunt onorat să vă am printre cititorii mei!
Cu aceeași admirație!
Mulțumesc, Pop Dorina, pentru semnul de lectură lăsat aici!
-
1
-
2
de 2 Următor →