Când mi-ai smuls brutal din aripi, ultimile două pene,
Jubilai de străduință, îți dansa triumfu-n vene.
Le-ai dat foc să te asiguri că regenerarea este
O himeră desuetă, inepție de poveste.
Nu am plâns, nu plâng nici pierderi, și nici visuri mutilate,
M-am pansat obișnuită... Răutăți neregulate,
Stau pe creștetul dreptății adâncind-o în noroaie;
Zămislite din frustrare, pot isca din fleac, războaie.
Mai țintești și azi bezmetic în răni vechi ca-ntr-o țicneală,
Cu-o aversă de trucaje, parc-ai cere socoteală
Că deși am aripi lipsă, mă înalț într-un poem,
Și slobozi iar o rafală... numai versurile gem.
Ce văpăi te ard?! Ți-e sete? Îți voi da în timpuri noi,
Ca să-ți ostoiești din patimi, apa mea strânsă din ploi...
Comentarii
Admirație.