E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.
Cuvinte nespuse ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd în tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un magic sărut.
-->
Comentarii
Vă mulțumesc, domnule Ioan Muntean, pentru atenția permanentă acordată versurilor mele! Onorat!