Luna plină, cu un alai de stele,
Tainic mi se prelinge în cale,
O hologramă – neasemuită fecioară –
În suflet îmi pune un dor să doară.
Îmi face semn, celesta arătare,
Să merg spre ea, – irezistibilă chemare:
– Sunt pură și la suflet curată,
Neatinsă de pămînteni vreodată.
Fii binevenit! Ești alesul sorții,
Pereche ca să-i fii astrului nopții.
Vino!, ca să-ți împlinești visarea,
Dobîndind în viață nemurirea.
Cumpăna inimii-n două se frînge,
Lațul regretelor rău mă strînge.
Îmi plîng în sînge strămoșii
Și-n gene se revoltă urmașii.
– Iertare, strămoșilor, în stele duși,
Și vouă, urmașilor, nenăscuți apuși!
Pămîntul îmi cere taina vieții,
Ca s-o înapoieze neanturilor nopții.
Lutul viu îl înapoiez pămîntului
Și sufletul veșniciei raiului.
– Rămîi cu bine, trup viu dar muritor!
Eu mă-nsoțesc cu sufletul, nemuritor.
– Vin, aleaso, vin spre tine,
Viitorul întreg ne va aparține.
– Lipsit de trupul de lut, păcătos, –
Două suflete unite, ce miraculos!
Două suflete calde, imateriale,
În veșnicia sferelor astrale.
Întregu-ți alai, martori o să ne fie
Și nuntași la a nostră cununie.
Înfăptuind visul, dintotdeauna:
Împreună a fi, cît Soarele și Luna.
MdRaesculum 09.09.2012
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru vizită, Camelia! O seară frumoasă!
Frumos poem, Mircea! Felicitari!