Sa nu-ntrebati de ce scriu trist
Si-nfiorat , pitind blesteme printre rime ,
Caci ce sa dau in dar uitarii , dinspre lume ,
Decit un suflet transformat in acatist
Nascut din lacrimi fara nume .
Sa nu mirati la usa mea
Visari de zi , ciudate si straine ,
Caci ce sa pierd , afara de destine ,
Decit necunoscuta pana,-a mea ,
Pierduta-n moarte , ca si mine .
Sa nu ma rideti cind va pling
In reci taceri , ascunse prin cuvinte ,
Caci ce sa rid , cind toate cele sfinte
In lumea voastra , nu pot sa infring ,
Decit ca ratacit prin a mea minte .
Sa nu ma vreti in lumea voastra
Poet ascuns , cu stih ritmat si alba rima ,
Caci ce cistig , pierduta voastra stima ,
Imi pierd in zarea cea albastra
Si in singuratatea mea infirma .
Sa nu-ntrebati de intrebare
Ce zace-n corpul nefiintei mele ,
Caci ce raspuns mai smulg eu dintre stele
Cind inima mea , care nu va doare ,
Rasare-n lipsa unei politeti rebele .
Sa nu-ntrebati de ritm , intotdeauna ,
Pierdut si el , ca noi toti , in viltoare
De stari , si de speranta care-mi moare
Cu fiecare “ea” , si de neinteles nebuna
Viata , ce-mi piere-n scris , si doare .
Sa-mi intrebati , in soapta , despre mine
Si-nfiorat , prin pagini cu sau fara rime ,
Caci ce sa dau cuvintelor , o lume ,
Pulsind , statornic , doar despre destine
Pitite-n lacrimile noastre fara nume...
(10.05/2004)
-->
Comentarii