Ora se-ntinde între noi, toarce
ca o pisică mulţumită
devine vreme, vremuire,
cade spaima
de mâine, implacabil
se-adună norii, răscolesc
ca nişte tauri negri ţărâna
trupurilor calde
pisica toarce, munţii crapă,
orele se prăbuşesc în fluviul
fără apă, de-a valma
cu viori sparte, frunze, coli
murdare cu scrisul ilizibil
noi, prometei –fără majusculă-
şi fără trufia
purtătorului de flacără
olimpică ghemuiţi
în azi, acum-ul unui orizont în agonie,
spectatori neputincioşi
la hecatombele de tigri şi păduri,
privim cum se desface marea
croind cărare, să treacă robii
spre ţărmul verde
nu protestăm, urcăm cuminţi
pe rugul clipelor, ştiind
că vom zbura din nou, cândva, şi noi
deodată cu cenuşa
în ape reîntoarsă.
-->
Comentarii
Multumesc, Veronica, pentru trecere si semn!
Multumesc, Eugenia! Trandafirii lumineaza iubirea, iubirea lumineaza trandafirii, si amandoua, pe mine! :)
Multumesc, Lenus!
nu protestăm, urcăm cuminţi
pe rugul clipelor, ştiind
că vom zbura din nou, cândva, şi noi
deodată cu cenuşa
în ape reîntoarsă.
Frumos!
”...
nu protestăm, urcăm cuminţi
pe rugul clipelor, ştiind
că vom zbura din nou, cândva, şi noi
deodată cu cenuşa
în ape reîntoarsă.”
Frumoase versuri!