De nici anii nu cred
cum au trecut
plini de întâmplări
prin trupul meu.
Azi pe faţa cărnii se văd
urmele lor adânci
de nu mă mai recunosc.
Când ce-i scris nu pot să ştiu
caut în mine aridul nisipos,
mă pierd în nimicul din univers
şi uit să exist.
Poate fi această cenuşă
în inimă lăsată,
ori cântecul
care-mi atinge durerea
pe umărul gândului,
lumină din stele?
Alte ieşiri nu sunt
şi orizontul se termină.

Comentarii