Şi credeam că cerul meu seamănă
cu un cameleon care trece prin sită
ca făina strecurat de razele soarelui
pus la uscat pe aripile vântului
limpezit de rafalele de ploi
dar uitasem că feţele cerului sunt
identice cu ale tuturor celor care
au fost şi sunt privilegiaţi să îl
cunoască după fiţele vremii
printre paşii timpului.
Acum când îl privesc mi se pare
că am avut pe ochi o bulă de ceaţă
nu l-am văzut de mult că este
cadoul pe care Universul mi l-a dăruit
necondiţionat şi că prin mine s-au plimbat
mereu particule de lumină şi viaţă
despre care începusem să le
confund cu singurătatea primită
de la naştere de fiecare dintre noi.
Timpul trece grăbit şi indiferent
ca întodeauna prin faţa mea
nevrând să îmi spună nimic despre
uşa viitorului care se pregăteşte
să se deschidă şi mă invită să intru
pe un alt drum despre care nu cred
că va fi pavat cu mozaic roz
dar sper să nu mai aibă asemănare
cu cel pe care am mers şi m-am
împiedicat am căzut şi m-am
ridicat de-atâtea ori.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Şi credeam că cerul meu seamănă
cu un cameleon care trece prin sită
ca făina strecurat de razele soarelui
pus la uscat pe aripile vântului
limpezit de rafalele de ploi -ADMIRAȚIE!
Frumoase versuri...Felicitări!
Frumoasă surprinderea dinamismului și a metamorfozei continue. Măiestrie în legătura între momente. Practic... viața trece, cu bune și cu grele. „Dacă nu ar fi norii, cerul nu ar mai fi atât de frumos”! spunea un mare scriitor!