Noaptea asta senină e bolnavă de prezenţa ta
cu hieroglifa în inima
care ne toarce
acolo,
undeva pe dealul troienit de aştri.
În craniul poetului cuib
cu tine de mână,
nu mai am popas
şi-i rog pe zeii fără patimi,
pentru toate clipele rămase
de două ori, de trei…
câte-o bucată din mine
şi-o grămăjoară de praf în palma mea,
să mor şi să trăiesc
în lumea asta cu totul,
căci dincolo de-o scurtă clipă,
cineva adastă cu privirile aţintite
într-o limbă de nerostit,
în mijlocul universului.
Bibliografie : Euridice şi umbra,
Editura Eminescu, 1988
-->
Comentarii