Chemări

În ape repezi lacrimi curgMi-s ochii roșii de la sareIar mările nu-mi mai ajungS-adun atâta jale...Se-adună nori de supărăriE negrul cerul de păcateMă fulgeră din depărtăriTăcerile a moarte...Mă-mbătrânesc dezamăgiriDoar pescărușii-mi sunt aproapeCuleg din trupul meu iubiriCând zilele-s deșarte.Cu ochi de cer în jur privescPrecum un far cătând printre nevoiUn drum cărunt dar nu-l găsescSă-i întorc pașii înapoi.Și strig în valuri tot mereuAmarnic vuiet dând chemării...De-ai vrea să fii tu Țărmul meuȚi-oi fi Craiasa Mării!Cu apa mea să te mângâiDoruri la piept să-ți cuibărescȘi-o veșnicie să-mi rămâiSă pot să te iubesc!de Gabriela Mimi Boroianu31.03.2015
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Doamnă Emilia nici nu știți ce bucurie mi-ați făcut! Mulțumesc din suflet!
  • Aşa cum am mai afirmat, Mimi este undeva in lumea mirifică a poezieii clasice.Am simţit uşor un fior din versul lui Coşbuc.

  • Să înțeleg că am scăpat de critică?Mulțumesc frumos!
  • Mulțumesc frumos draga mea Lenuş!
  • Superbe versuri!
Acest răspuns a fost șters.
-->