La o pasăre cu aripile frânte
norii s-au ridicat prea sus,
nu mai înţelege ce rost au
ploile.
Când întâmplarea nimereşte la ţintă
cineva-i spune să nu se sperie
şi femeia cu ochii de smoală
bâjbâie prin întuneric.
Chiar şi abisul
are o punte deasupra
pe care o treci de fiecare dată
cu cerul pe umeri ca un curcubeu.
Sculptat în stâncă te aşezi
coloană înaltă
prin care urcă strămoşii.
Cel mai friguros anotimp din trup
te cheamă să aprinzi focul
apoi cuibăreşti
în casa sufletului
până nu mai respiri,
pănă nu mai respir.
-->
Comentarii