Ciclul-vinovatie,rusine

[Suzanita_liliana]

Emotiile precum vinovatia si rusinea nu apar din senin. Ele fac parte dintr-un lung proces de actiuni ce implica oameni si situatii ce conduc la crearea acestor emotii. Noi ne amintim numai sfarsitul acestui proces si cat de ingrozitor ne face sa ne simtim, iar el a fost repetat de suficient de multe ori, pentru a ne impiedica sa inaintam, atunci cand simtim doar un mic semn al acestor emotii. Dar, daca oprim acest ciclu la inceputul lui, daca eliberam frica pe care o simtim in legatura cu vinovatia sau rusinea, aceste emotii se vor retrage in fundalul raspunsurilor noastre si se vor intoarce in trecut, acolo unde au inceput.

Vinovatia este o cale prin care putem fi manipulati de catre ceilalti. Parintii folosesc deseori invinovatirea pentru a-si controla copii, crezand ca daca le arata consecintele purtarii lor asupra altora, acestia vor invata sa fie atenti si plini de compasiune. Este un fel indirect de a spune ca trebuie sa fim constienti de conexiunile noastre. Dar, in aceasta situatie evitam sa actionam, incercand sa ne micsoram vinovatia pe care o simtim pentru ca punem nevoile si dorintele noastre inaintea celorlalti si ne pierdem perspectiva a ceea ce este important pentru noi.

Rusinea este o asemenea forma destructiva de manipulare, pentru ca duce vinovatia un pas mai departe. Daca nu luam in considerare complotul vinovatiei, atunci suntem dusi catre rusine. Acum suntem o persoana rea, lipsita de consideratie, egoista, sau care se gandeste numai la sine, ignorand astfel nevoile celorlalti. Dorintele noastre devin un lucru de care trebuie sa ne fie rusine, dupa cum spun cei care simt ca nevoile lor sunt mai importante. In cadrul ciclului de vinovatie/rusine. Daca ne putem depasi vina si daca ne putem declara cu mandrie intentia de a ne pune in slujba propriilor noastre nevoi, vom fi atacati in nucleul fiintei noastre. Acoperirea cu rusine muta invinovatirea de la ceea ce facem, la ceea ce suntem. Putini dintre noi pot rezista acestui gen de atac, asa ca absorbim rusinea si ea devine parte a sistemului nostru de credinte.

Cand am invatat suficient de bine aceste principii, folosim singuri ciclul vina/rusine asupra noastra. Dupa ce il folosim de cateva ori, nu mai avem nevoie de cineva care sa ne invinovateasca si sa ne faca de rusine, stim ce avem de facut. Asa ca atunci cand ne punem propriile dorinte pe primul loc, ne gandim la ce vor sau astepta ceilalti de la noi si hotaram daca merita, sau nu, sa ne invinovatim. Daca decidem sa o facem, atunci riscam sa ne fie rusine daca facem o alegere al carei impact este resimtit din punct de vedere energetic, in jurul nostru. Si acum vine partea cea mai grea, putem iesi oare din acest ciclu, sa vedem jocul acestor energii si sa ne folosim inima pentru a ne intreba: „ce vreau”, in loc sa evaluam fiecare alegere prin ceea ce ne va costa in termeni de vina si rusine?

[Lenuş Lungu]

Cînd omul se simte ruşinat el, de regulă, îşi fereşte privirea, îşi întoarce faţa într-o parte, îşi pleacă capul. Cu mişcările corpului şi ale capului el se străduie să pară cît mai mic. Ochii sînt plecaţi în jos sau fug dintr-o parte în alta. Uneori, oamenii ridică sus capul, schimbînd în acest mod privirea ruşinoasă le una dispreţuitoare.Ruşinea poate fi însoţită de înroşirea părţilor descoperite ale corpului, în special a feţei. La ruşine toată conştiinţa omului e plină doar de sine. El se conştientizează doar pe sine sau numai acele trăsături, care i se par la momentul dat neadecvate, indicente. De parcă ceva ce el ascundea cu grijă de srtăini, pe neaşteptate a fost expus privirilor generale. În acelaşi timp, se simte o incapacitate, necompetenţă generală. Oamenii uită cuvintele, fac mişcări greşite. Predomină o stare de neputinţă, slăbiciune şi chiar întreruperea activităţii conştientului. Omul matur se simte ca un copil, a cărui slăbiciune este expusă în văzul tuturor. “Altul” se prezintă ca o fiinţă puternică, sănătoasă şi capabilă.Ruşinea deseori este însoţită de senzaţia de insucces, nereuşită.Ruşinea şi timiditatea sînt strîns legate de conştiinţa de sine, de imaginea integră a “Eului”. Ruşinea îi indică omului că “Eul” lui este prea descoperit şi deschis. În unel cazuri ruşinea are un rol de apărare, impunînd subiectul să-şi ascundă şi să-şi mascheze anumite trăsături în faţa unui pericol mai serios, care provoacă emoţii de frică. Ca şi la celelalte emoţii, pentru diferiţi oameni situaţiile care provoacă ruşinea sînt diferite. Ceea ce la unul provoacă ruşinea, la altul poate trezi pasiunea, la al treilea în aceeaşi situaţie agresivitatea.Ruşinea îl face pe om sensibil la sentimentele şi aprecierile celor din jur, la critică. Evitarea ruşinii prezintă un stimulent puternic al comportamentului. Puterea lui este determinată de faptul pe cît de înalt îşi apreciază omul demnitatea şi onoarea sa. Ruşinii îi revine un rol important la constituirea calităţilor et

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]