CINE

[Mazilu Cornelia]

 Cine ar putea vibra îngânând un cântec mai suav ca marea?
Ca cerul cu stele licărind și Luna șăgalnic zâmbind?
Ce cântec în șoaptă, îl cântă atât de duios o harpă?
Să fie fericirea cântând, când peste toate ai pus iertarea?

Cine dansează cu frunzele-n vânt, călcând durerea ce zboară
Către zarea înaltă, plecând cu zborul cocorilor deasupra norilor?
Când se lasă înserarea peste gând, peste trupul flămând,
Cine aprinde purpuriul apus atât de însângerat, fără să doară?

Cine să fie, oare, atât de îngăduitoare, încât se adapă
Din același izvor nesecat, peste care se apleacă ciutele însetate
Potolindu-și arșița buzelor înfierbântate, răcorindu-și pașii
De vânători alergați, lângă ciuturile ce scot din adânc apă?

Cine să fie? M-am tot întrebat, pân’-am aflat răbdătoare
Că răspunsul la toate, stă în iubirea ce curge neîncetat.
Fiind un izvor nesecat, ce-a picurat din cer, forând străfunduri,
Făcându-și cărare, topind gândurile îngropate în sare,
Doar ea, iubirea strălucește sub soare.

Cornelia Mazilu

[Mazilu Cornelia]

Vă îmbrățișez cu gând curat, dorindu-vă senin în suflet, mulțumindu-vă tuturor pentru popasul făcut lângă sufletul meu!

[Agafia Dragan]

Sincere aprecieri!

[Lenuş Lungu]

Citit cu mare drag!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]