cine plânge
cine plânge-n tine,
cine plânge-n mine,
când timpul trece
prin cârduri de cocori
și stelele
pe vârfuri de tăcere,
se pierd străine-n
umbrele de nori.
ce flux teribil
circulă prin stele
când cade amurgul
peste noi din zare
și pe spinări
de fulgere și stingeri,
se-aude din fântâni
apa-n izvoare.
nu plâng când frunza
cade peste mine,
și toamnele
mereu mă încolțesc,
aștept să vină
clipele divine
la praznicul
de cină-mpărătesc.
cine plânge-n tine,
cine plânge-n mine,
când ne fuge timpul
cu aripi de gheață
și ne lasă singuri
pe țărmuri străine,
rătăciți prin lume,
rătăciți prin viață.
joi, 24 mai 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Valerica pentru aprecieri.
Frumos poem al curgerii timpului şi al trecerii noastre! Felicitări!
Mulțumesc Ioan Muntean pentru ochiul enorm care plânge,mulțumesc Mihaela pentru frumoasa imagine. Ai dreptate Ioana, sufletele noastre plâng... vă mulțumesc!
,,
cine plânge-n tine,
cine plânge-n mine,
când ne fuge timpul
cu aripi de gheață
și ne lasă singuri
pe țărmuri străine,
rătăciți prin lume,
rătăciți prin viață.,,
Sufletele noastre plang...
Multe mulțumiei, Mihaela!
Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate. William Shackespeare
Iar Sufletul, este scânteia divină ce şi-a uitat inima în aripile Creatorului ..., rămânînd cu două răni adânci ce sângerează lumină.
Mulțumiri doamna Delia și Lenuș.
Bună întrebare, frumos poem. Admiraţie domnule Ionescu!
Toată admiraţia pentru acest poem