Cireșul
În spatele grăinii
Aveam un falnic nuc,
De care legam câinii;
Vătaf era Haiduc.
Iar peste gard o vie;
În capăt – un cireș;
O mierlă mai zglobie
Cu cuibul sub măceș.
Hrană la pui - cireșe.
Jos, la tulpină –scut –
Privighetoarea gureșe,
Avea cuibul din lut,
Sub două rădăcini.
’Nălța triluri spre cer.
Ea fiind printre puțini
Maeștri ce nu pier.
O biată ciocârlie,
„Soră„ cu mierlița neagră;
Trăiesc pașnice-n vie;
Vara-n cireș, pe-o creangă.
Cu Mărin, doar în cămăși,
Din cânepă țesute,
Pășeam atenți, să nu dăm greș,
Pe două bârne - punte.
Umpleam cu ciorchine poala
Și ne-așezam la poartă;
Abandonasem școala;
Nu prevedeam vreo soartă.
Eram mici și cuminți
Și plini de bucurii,
Ne iubeau bieții părinți,
Eram doar niște copii.
Iubirea n-a durat;
Cireșul s-a uscat
Și s-a uscat subit,
De toți fiind părăsit.
Mierla, privighetoarea
Silite-au divorțat,
Iar nouă trecătoarea,
La fel, s-a fărâmat.
Plângeam în tindă-afară;
În sobă ardea focul
Și-n fiecare seară
Ne blestemam norocul.
Iubirea ni s-a dus;
Trudeam cu supărări,
Când tata a adus
Cireșul făcut zăndări.
Era zăpada mare,
Ne trebuia căldură
Și lacrimile-amare
Curgeau băloase-n gură.
Din firidă luam cenușă
Pe vătrai – anafură –
Și-n bibeloul de păpușă
O păstram sub pătură.
Ion Părăianu
-->
Comentarii