CIUTA
La izvorul din pădure
În gura de hududoi
Când e soarele-n chindie
Se-adapă turma de oi.
*
Iar în orele de taină,
Pe poteca bătucită
Cu urechile ciulite
La izvor vine o ciută.
*
La stâna de pe colină
Arde felinaru-n cui,
Oile rumegă în staul;
Dulăii umblă haihui.
*
Ciuta stă încremenită
Lângă limpede izvor;
Câinii mârâie și latră;
Ciuta scârmă din picior.
*
Gându-i zboară la ieduți,
Când dulăii o-nconjoară,
Că sunt mici și ne-nțărcați,
Și-ar putea acum să moară.
*
Ei în grija cui rămân
Din acest ceas blestemat,
Când cu apa, pe sub maluri,
Curge sângele-nchegat?
*
Stelele pe cer lucesc;
Ochii ei adânci în craniu
Sunt la fel de vi ca ele –
Tente de culori – uraniu.
*
Cățelandrii vin pe urme;
Le miroase-a sânge cald.
Sunt vlăstare din canine;
Și... sunt vameșii din vad.
*
Căprioara-i devorată
De această mare șleahtă.
Undeva, flămânzi, ieduții
Zadarnic o mai așteaptă.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos, Stimată Doamnă, Lenuș Lungu, pentru... comentariu, din prietenie... nu pentru... LUCRU ADEVĂRAT, ci... din cunoștințe... Să fim sănătoși, Nelu Părăianu, Roșiile, Vâlcea
Frumos!