Civilizația spectacolului - recenzie

[Adrian Scriminț]

Civilizația spectacolului – de Mario Vargas LLosa O carte foarte, foarte, foarte deșteaptă, prin intermediul căreia scriitorul a câștigat cândva premiul Nobel pentru literatură. Nu este dedicată spectacolului pe care îl știm, celui teatral, ci divertismentului în sine, în galopanta goană de a distra seamănul, fie într-un fel benefic fie într-unul traumatizant. Rolul prioritar al focarelor care distrează în orice fel omenirea stă în primul rând la latitudinea televiziunilor, care concurează între ele cu știri cât mai nefaste, cât mai apocaliptice, cu morți și răniți în masă, cu adevărate loterii ale deceselor, evitând cu bună știință toate veștile bune, spectatorii înfulecând cu poftă impresiile tari. Ca om umblat prin lume și prin centrele culturale, autorul nu trece cu vederea declinul teatrelor, cu abordări ale unor subiecte din ce în ce mai banale, pe înțelesul mulțimii ce le frecventează, știindu-se că teatrele ar putea fi focare ale gândirii, dar vorba aceea, s-a dat startul resetării în masă iar noua omenire nu mai are nevoie de prea mulți gânditori. Adevărata cultură – ne încredințează Mario LLosa – putea fi întâlnită în adevăratul sens al cuvântului, zugrăvită cu dibăcie, doar la curțile regale, teatrele, fiind deschise publicului larg ulterior, scot producții artistice liniare, cantitative, fără a mai avea pe îndelete timpul necesar să le șlefuiască, și atenție, autorul se referă la teatrele deosebit de mari ale planetei, nu la cele regionale. Ne mai subliniază și cultura, ca rol exponențial al ghidării pământenilor, firi războinice de altfel, către pace, armonie și toleranță, deși tot lui i se par ambigue deciziile unor oameni de știință să viziteze lăcașele de cultură după ce se întorc de la o meserie în care construiesc arme de distrugere în masă de exemplu, idealuri care se bat cap în cap. Din categoria apocaliptică a spectacolelor face parte și fuga oamenilor după nemaiîntâlnit, și în pripita lor goană actul artistic se rezumă la concertele de mingi de ping-pong și pian, la statuete concepute din fecale, la vânzarea de tablouri invizibile, omologate și scoase la licitație, cumpărate cu succes de către prostimea așa zis intelectuală, sau și mai rău, lucrări fabuloase în care carnea putredă este închisă în vitrină, în interiorul creației șiroind muștele care devorează atât actul artistic, ce nu pare trainic, ci și putreziciunea. Ofuscarea autorului constă și în introducerea în centrele educaționale a orelor de masturbare, concept asimilat cu succes de anumite școli din Spania, ca lucru firesc, eretizând tendința umană către sacru, neatins, frecvență înaltă. Referitor la educație ni se atrage atenția să se evite confuzia între un om cult și un om educat, acesta din urmă fiind un bun liniar și elitist al societății, care trebuie să se supună și să se complacă la ceea ce îl îndeamnă societatea, ca exponent a ceea ce a investit în el această societate, pe când omul cult este un individualist, cu putere de penetrare și viziune acolo unde omul educat nu o poate face, umbrit fiind de doza augmentată de informații acaparate. O carte apocaliptică, care, cu cât îți divulgă mai multe cu atât te face mai nefericit, dar te scoate măcar din cotidianul umbrit prin care, dacă nu suntem atenți, rătăcim cu toții...

[Pop Dorina]

Chiar dacă Mario Vargas Llosa este unul dintre scriitorii mei preferați, n-am citit (încă) această carte. Posibil ca recenzia dumneavoastră să-mi încline ochii și asupra ei.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]