Iubita mea e o himera
cu chip învăluit în ceaţă
dar nu îmi pasă… mă ştie şi mă vrea
chiar dacă sunt bătrân şi hâd
chiar dacă îmi târăsc piciorul
iar mâna nu pot să întind.
eu, îi vorbesc în şoaptă
ea, mă ascultă, surâde
reflectă şi acceptă
chiar dac-o apăs cu nerozii
mă lasă-ntotdeauna
să-i ating gândul tainic, îmi dă speranţă
şi mă învăluie c-o muzică divină din veacuri viitoare
ei nu-i trebuie frumuseţe, nici violenţă
ci numai clipe fericite
mă roagă-ntruna fremătând
să n-o reped, să nu fiu crud
c-atâta îşi doreşte-n schimb
să-i mângâi clapele… mai blând.
Publicat în Amprente temporale
Stănescu Aurel Avram
-->
Comentarii